Pentru acest an, BMW estimează vânzări-record de 1,4 milioane de unităţi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vânzările BMW vor depăşi 1,4 milioane de unităţi în acest an, după ce veniturile companiei au avansat cu 5% în 2006, la valoarea-record de 49 miliarde de euro, potrivit previziunilor

Vânzările BMW vor depăşi 1,4 milioane de unităţi în acest an, după ce veniturile companiei au avansat cu 5% în 2006, la valoarea-record de 49 miliarde de euro, potrivit previziunilor grupului german. Pentru anul 2006, compania BMW estimează un profit operaţional de patru miliarde de euro. Grupul auto a anunţat, anterior, că numărul vehiculelor comercializate a crescut cu 3,5% în 2006, la peste 1,37 milioane de unităţi, ceea ce consolidează poziţia de lider deţinută pe segmentul automobilelor de lux, înaintea concurentului Mercedes. "Grupul BMW se îndreaptă, în 2007, spre un nou record privind volumul vânzărilor", a declarat, preşedintele consiliului de conducere al companiei, Norbert Reithofer. În acelaşi timp, toate cele trei mărci ale companiei, respectiv BMW, Mini şi Rolls-Royce, vor înregistra niveluri-record ale volumelor vândute, a precizat Reithofer. Ultima scădere a livrărilor anuale de vehicule, la nivelul grupului, a fost raportată în 2001, când a avut loc lansarea modelului Mini, la un an după ce BMW a vândut diviziile Rover şi Land Rover.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite