Azbocimentul - invelitoarea saracului - va fi interzis in Romania din 2007

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Fabricile romanesti cer sistarea importurilor, pentru a strange bani de retehnologizare * Materialele ecologice - de 3 ori mai scumpe

Azbestul, interzis in Uniunea Europeana pe motiv ca ar fi responsabil de cancerul pulmonar, continua sa fie fabricat si importat in Romania. Abia de la 1 ianuarie 2007, se stipuleaza intr-o hotarare de guvern, va fi interzisa si la noi comercializarea si utilizarea azbestului si a produselor care contin acest compus. Daca in tarile europene s-a ajuns chiar la demolarea unor cladiri construite cu materiale pe baza de azbest, in Romania produsul respectiv este inca la mare cautare. Azbocimentul - "invelitoarea saracului" - este de departe cel mai popular material pentru acoperisuri, pentru ca este mai ieftin fata de alte produse cu aceeasi utilizare. Este folosit indeobste in gospodariile din mediul rural sau suburban: cu placile respective se acopera grajduri, dependinte, bucatarii de vara, se ridica garduri etc. Sase fabrici autohtone produc anual 10 milioane de metri patrati de placi din azbociment, si tot atat se importa din Ucraina. Producatorii au fost avertizati ca pana in 2007 vor trebui sa-si reorienteze productia catre materiale fara azbest, care se apreciaza ca vor fi de 3 ori mai scumpe. Acest proces va necesita cheltuieli serioase: "Numai reconversia profesionala costa 1 milion de dolari, fara a mai pune la socoteala sumele necesare pentru retehnologizare", spune Valeriu Bajenaru, vicepresedinte al Asociatiei romane a utilizatorilor de azbest. O solutie ar fi, adauga domnia sa, limitarea importurilor de azbest din Ucraina, astfel incat producatorii romani sa poata lucra la capacitate maxima, iar profitul sa fie folosit pentru retehnologizare. Efectele negative ale azbestului asupra sanatatii sunt destul de controversate. Sunt specialisti care spun ca azbestul, in combinatie cu alte materiale - cu cimentul de pilda - si-ar pierde mult din periculozitate. Vocile anti-azbest avertizeaza insa ca intoxicarea cu acest compus este un proces de durata, ireversibil, pulberile acumulate in plamani putand fi fatale. Astfel, potrivit Agentiei de protectie a mediului din Statele Unite, riscul imbolnavirii de cancer pulmonar creste odata cu cantitatea de fibre de azbest inhalate, iar simptomele apar abia la 20-30 de ani de la prima expunere. Azbestul, trebuie spus, este un silicat fibros care nu poate fi identificat cu ochiul liber. De aceea, legea romana privind interdictia azbestului stipuleaza etichetarea produsului cu inscriptia "contine azbest". Foarte predispusi la contaminarea cu azbest sunt lucratorii din constructii. Daca americanii au statistici precise in aceasta privinta - 1,3 milioane de angajati sunt pasibili de imbolnavire - in Romania nu s-au facut studii in acest sens. Materialul in cauza nu este folosit numai in domeniul izolatiilor si al constructiilor. Azbestul se mai poate gasi in porttigarete sau pipe, in placutele de frane ale automobilelor, textile etc. Si vanzarea acestor produse va fi interzisa pe piata romaneasca peste patru ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite