Avocatul Cămătarilor, 13 ani pentru tunuri imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Primăriei Capitalei cu peste 13 miliarde de lei. Alături de Costea au mai fost condamnaţi la 7 şi, respectiv, 12 ani Paul Tănăsescu şi Ioan Scarlat. Instanţa a dispus ca toţi trei să

Primăriei Capitalei cu peste 13 miliarde de lei. Alături de Costea au mai fost condamnaţi la 7 şi, respectiv, 12 ani Paul Tănăsescu şi Ioan Scarlat. Instanţa a dispus ca toţi trei să plătească 30.000 de dolari.
Mihai Costea a fost condamnat pentru mai multe înşelăciuni, prin care, în câţiva ani de zile, a reuşit să obţină imobile în zone centrale ale Capitalei. Potrivit anchetatorilor, avocatul ar fi constituit o reţea specializată în revendicarea de case, pe baza unor documente falsificate şi a unor mărturii mincinoase. El este acuzat de obţinerea frauduloasă a trei imobile situate pe strada Speranţei numerele 15 şi 42, respectiv Radu Beller nr. 11. Casele au fost luate prin diverse tertipuri din proprietatea Primăriei Capitalei, instituţie prejudiciată cu aproximativ 13 miliarde de lei.

Vilă retrocedată unui boschetar
Obţinerea imobilul din strada Speranţei nr. 15 s-a făcut cu ajutorul unui boschetar - Paul Tănăsescu, care în 2000 a intrat în posesia casei prin documentaţia falsă întocmită de Costea. Imediat, Tănăsescu i-a vândut casa lui Costea cu aproximativ 1 miliard de lei. Tranzacţia a fost însă atacată în instanţă de Uniunea Artiştilor Plastici, care folosea imobilul ca atelier de gravură. Imobilul din strada Radu Beller nr. 11 a fost obţinut de Costea cu ajutorul lui Ioan Nicolescu, implicat şi în dosarul penal al fostei judecătoare Georgeta Stoican, arestată tot pentru "învârteli" cu case. Decizia luată ieri de tribunal este atacabilă cu apel, iar până la o sentinţă definitivă şi irevocabilă a instanţelor de judecată, Baroul Bucureşti nu va lua nicio măsură în privinţa lui Costea.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite