Avertismente mai mari pe pachetele de ţigări

0
Publicat:
Ultima actualizare:

După interzicerea fumatului în tren, avertismentele privind efectele nocive ale fumatului vor acoperi 30 la sută din suprafaţa pachetului de ţigări, faţă de 10 la sută, cât este acum.

După interzicerea fumatului în tren, avertismentele privind efectele nocive ale fumatului vor acoperi 30 la sută din suprafaţa pachetului de ţigări, faţă de 10 la sută, cât este acum. Astfel, de anul viitor, de când va intra în vigoare această măsură, pachetele de ţigări comercializate în România vor arăta la fel cu cele de pe tot teritoriul UE. "Fumatul ucide", "Fumatul poate să ucidă" sau "Fumatul dăunează grav sănătăţii tale şi celor din jur" sunt doar câteva dintre mesajele ce vor fi înscrise pe pachete. Cel puţin 10 la sută din suprafaţa unui pachet îl va ocupa şi textul care arată conţinutul de gudron, de nicotină şi monoxid de carbon din gazele măsurate. şi produsele din tutun care nu se fumează (tutun de pipă, tutun de mestecat) se vor inscripţiona cu un avertisment.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite