Averile ilicite ale demnitarilor vor fi confiscate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Senatorii din cele două comisii sesizate pe fond cu legea înfiinţării ANI au acceptat, ieri, după patru ore de dezbateri, confiscarea averilor ilicite, interdicţia ocupării unei funcţii

Senatorii din cele două comisii sesizate pe fond cu legea înfiinţării ANI au acceptat, ieri, după patru ore de dezbateri, confiscarea averilor ilicite, interdicţia ocupării unei funcţii publice pentru o perioadă de trei ani şi controlul incompatibilităţilor.

Parlamentarii au operat însă o modificare pentru a pune la adăpost averile demnitarilor de ameninţarea confiscării. Ei au decis ca verificarea averilor să fie continuată sub semnul ilicitului numai în cazul în care analiza din oficiu efectuată de ANI va releva existenţa unei discrepanţe de cel puţin 10.000 de euro faţă de cele asumate de demnitar prin declaraţia dată pe propria răspundere.

Parlamentarii au eliminat varianta ministrului de resort Tudor Chiuariu (foto), care stabilea continuarea verificării modului în care a fost dobândită o avere în cazul constatării unei diferenţe de două procente. "Am să insist şi-n plen că doresc ca procentul din avere supus verificării să fie determinat nu numai pe bază fixă, 10.000 de euro, ci şi pe bază variabilă, 2% pentru că în cazul unei averi foarte mari, 10.000 de euro reprezintă o sumă foarte mică. Voi propune în plen să avem această alternativă", a explicat, nemulţumit, Chiuariu. Mâine, parlamentarii vor decide însă forma finală a acestei legi.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite