Avalanşă de bolnavi suspectaţi de botulism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doi copii şi un adult au fost transportaţi în regim de urgenţă la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală după ce au consumat, conform primelor indicii, conserve cu carne de

Doi copii şi un adult au fost transportaţi în regim de urgenţă la Institutul de Boli Infecţioase Matei Balş din Capitală după ce au consumat, conform primelor indicii, conserve cu carne de porc şi de peşte

Un băiat de 13 ani din Focşani, judeţul Vrancea, a fost diagnosticat cu botulism de medicii Spitalului "Matei Balş" din Bucureşti, după ce copilul a acuzat tulburări de vedere şi stări de paralizie. O altă persoană, un bărbat de 45 ani din acest judeţ, a fost adus ieri la "Matei Balş" tot cu simptomele teribilei boli. Marţi seară, un alt copil de opt ani, din judeţul Galaţi, a ajuns la spital cu acelaşi diagnostic. Tatăl şi unul dintre fraţii săi urmau să fie şi ei internaţi aseară.

Băiatul de 13 ani din Vrancea a fost internat iniţial la Focşani, medicii Secţiei de Pediatrie suspectându-l pe copil de laringită şi de probleme neurologice. "Dacă mai stăteam cu copilul două zile la Focşani, murea. Am ajuns la Spitalul 9 şi cei de acolo ne-au trimis la Matei Balş, unde ne-au spus faptul că micuţul are botulism", ne-a declarat mama băiatului. "Băiatul are o formă gravă de botulism. A fost adus la noi pe 29 mai, iar a doua zi starea lui s-a înrăutăţit, fiind nevoie să-l trecem pe suport ventilator", ne-a declarat dr. Monica Luminosu, şeful secţiei Terapie Intensivă - Pediatrie, din cadrul Spitalului "Matei Balş".

Medicii analizează alimentele consumate

Medicii din cadrul Autorităţii de Sănătate Publică (ASP) Vrancea au recoltat probe din produsele pe care băiatul de 13 ani le-a consumat şi aşteaptă acum rezultatele analizelor de laborator. Copilul a mâncat, înainte de a se îmbolnăvi, şorici de porc şi conservă cu pateu de porc. La Spitalul Matei Balş a fost adus ieri şi un bărbat de 45 ani din comuna vrânceană Câmpuri, cu aceleaşi simptome. "Bărbatul - N.D. - a declarat că a mâncat pateu de porc dintr-o conservă", a declarat medicul Marina Maiorov, director adjunct al ASP Vrancea.

"Nu mai putea să deschidă ochii"

Un alt copil, în vârstă de opt ani, din judeţul Galaţi, a fost adus, marţi seara, la Institutul de Boli Infecţioase "Matei Balş" din Bucureşti, după ce a mâncat peşte dintr-o conservă, la cantina socială din localitatea în care domiciliază. "Băiatul a sosit la noi cu simptome clare de botulism: stare de slăbiciune, tulburări de vorbire şi de înghiţire. Nu mai putea să deschidă ochii. I-am administrat ser antibotulinic şi i-am trimis sângele la analize", ne-a declarat conf. dr. Monica Luminosu.

Aseară, tatăl şi unul dintre ceilalţi trei fraţi ai băiatului de opt ani, suspectaţi şi ei de botulism, urmau să fie internaţi la Matei Balş. Sorin Petrea, managerul institutului Matei Bals, a declarat că acestea sunt primele cazuri de botulism înregistrate în 2007 la această unitate medicală. De la începutul anului şi până în prezent au fost înregistrate zece cazuri de botulism, unul dintre acestea soldându-se cu decesul victimei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite