Autorul unui omor - prins dupa 8 ani de cercetari

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Ucigasul avea la data comiterii faptei 16 ani * Victima, in varsta de 75 de ani, a fost macelarita cu un cutit si incendiata de vie

Politistii din Giurgiu l-au identificat si retinut pe autorul unui omor comis in urma cu aproape 8 ani. Aurelian Nistor, acum in varsta de 24 de ani, avea 16 ani cand a ucis o batrana, vecina a bunicilor sai din comuna Singureni. Tragedia s-a petrecut in noaptea de 30 noiembrie/ 1 decembrie 1995. Ioana Nidelea, 75 de ani, vanduse o importanta cantitate de cereale. Satenii discutau ca a strans bani buni din afacere. Aurelian Nistor a fost martorul unei astfel de discutii si s-a gandit ca nu i-ar strica banii batranei. El a patruns prin efractie in locuinta femeii, care locuia singura. Surprins in timp ce cotrobaia dupa bani, Nistor a lovit-o de 21 de ori cu un cutit pe batrana. Ca sa stearga urmele crimei, adolescentul de atunci a umplut casa in care zacea victima, inca in viata, cu coceni si paie, dupa care a incendiat casa, disparand din localitate. Satenii care au sarit sa stinga focul au crezut ca acesta s-a datorat unui accident. Ioana Nidelea, al carei cadavru a fost gasit carbonizat, era o femeie cumsecade, care facuse numai bine in viata ei si nu avea dusmani. Ofiterilor criminalisti care au efectuat cercetari la fata locului nu le-au scapat insa cateva aspecte care nu lasau dubii in ce priveste existenta unei maini criminale in aceasta poveste. Cadavrul victimei a fost trimis pentru mai multa siguranta la autopsie. Medicii legisti au descoperit leziunile lasate de cutit pe tot corpul batranei. Focul stersese mai toate urmele si firul care ducea la criminal era rupt. Insistand in cautarile lor, judiciaristii giurgiuveni l-au gasit, zilele trecute, pe faptas. Parchetul a emis mandat de arestare preventiva pe numele sau, pentru savarsirea infractiunii de omor deosebit de grav. Intre timp, s-a mai aflat ca Aurelian Nistor este autorul mai multor furturi comise in Singureni si in localitatea "1 Decembrie", judetul Ilfov, unde are domiciliul. Cu banii furati din casa victimei, Nistor a cumparat diverse prostioare din complexul Europa si a jucat la poker mecanic, de copil fiind un impatimit al jocurilor de noroc.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite