Autorităţile - vinovate de focarul din Albeşti

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna Albeşti şi satul Marsilieni din judeţul Ialomiţa au intrat de câteva zile în carantină totală din cauza creşterii numărului de focare de gripă aviară. În aceste condiţii, nimeni

Comuna Albeşti şi satul Marsilieni din judeţul Ialomiţa au intrat de câteva zile în carantină totală din cauza creşterii numărului de focare de gripă aviară. În aceste condiţii, nimeni nu poate intra sau ieşi din aceste localităţi, începutul şcolii a fost amânat, iar eutanasierea păsărilor se desfăşoară în ritm alert.
După ce la începutul lunii decembrie 2005 s-au descoperit la Albeşti cinci apariţii ale virusului H5, Comandamentul Central Antiepizootic a dispus eutanasierea tuturor păsărilor din sat şi dezinfecţia totală în localitate. Dar acest lucru nu s-a întâmplat în timp util. Păsările eutanasiate au fost doar acelea din focarele depistate şi din câteva zeci de gospodării adiacente, nerespectându-se distanţa minimă de protecţie. şi chiar dacă până acum oamenii au avut timp să înveţe măsurile de precauţie împotriva virusului, criza aviară din judeţul Ialomiţa a fost reaprinsă de un sătean care, fără să anunţe pe cineva, şi-a aruncat păsările moarte la groapa de gunoi, de unde câinii vagabonzi le-au luat şi le-au plimbat prin toată comuna. La aflarea veştii, reprezentanţii Direcţiei Sanitar Veterinare (DSV) împreună cu prefectura judeţului au închis imediat zona şi au început eutanasierea totală a păsărilor şi a câinilor fără stăpân, care, la rândul lor ar putea fi purtători ai virusului. Oamenii nu s-au împotrivit lucrătorilor de la DSV care au venit să le ia păsările, dar cu toţii erau îngrijoraţi şi unii chiar plângeau de teamă că nu vor fi despăgubiţi şi vor rămâne fără agoniseala de-o viaţă, şi asta, chiar dacă autorităţile au promis răscumpărarea animalelor în următoarele zile. Există, de asemenea, riscul ca virusul să se extindă şi spre alte sate din zonă, motivul principal al acestei îngrijorări fiind faptul că locurile unde primele păsări au fost infectate pot păstra, în continuare, urme ale virusului. Primarul din Albeşti, Constantin Marin, pe care prefectul îl consideră principalul vinovat pentru situaţia existentă, a fost amendat de către DSV cu suma de 60 de milioane de lei. De asemenea, viceprimarul şi medicul veterinar au fost amendaţi, şi ei, cu câte 30 de milioane de lei.

16 lei găina
Locuitorii din comuna Albeşti şi din satul Marsilieni ale căror animale au fost sacrificate din cauza virusului gripei aviare, vor fi despăgubiţi începând de zilele următoare. Valoarea despăgubirilor este de 8 lei noi pentru kilogramul de găină sau bibilică în viu, 9 lei noi pentru kilogramul de raţă sau gâscă, 10 lei noi pentru kilogramul de curcă. Se vor plăti în medie între 16 şi 20 lei noi pentru o găină, 18 - 27 lei noi pentru o raţă, 36 - 45 lei pentru o gâscă, respectiv 40 - 50 lei noi pentru o curcă.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite