Autorităţile italiene au fost impresionate de scrisoarea băieţelului român

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Scrisoarea trimisă de un băieţel român preşedintelui Italiei a impresionat autorităţile din Peninsulă, care s-au mobilizat pentru a-i oferi asistenţă. Sorin urmează să fie găzduit

Scrisoarea trimisă de un băieţel român preşedintelui Italiei a impresionat autorităţile din Peninsulă, care s-au mobilizat pentru a-i oferi asistenţă.

Sorin urmează să fie găzduit împreună cu familia sa într-un centru social. Va avea astfel posibilitatea de a continua şcoala, iar părinţii săi, care lucrează deja la Roma, vor fi ajutaţi să se descurce pe cont propriu.
După ce buldozerele au dărâmat tabăra unde Sorin locuia împreună cu părinţii săi, familia acestuia a rămas practic fără nimic. Atunci băieţelul s-a hotărât să îi ceară ajutor chiar preşedintelui Italiei, Giorgio Napolitano, aşa că i-a scris acestuia un bilet, în care îl ruga să le acorde o şansă, lui şi părinţilor.

Primarul Romei l-a felicitat pe Sorin

Familia de români locuise până de curând în tabăra din zona Tor di Quinto, situată în apropierea locului în care a fost agresată Giovanna Reggiani, victima lui Romulus Mailat. Cotidianul "La Stampa" a publicat scrisoarea băiatului, care a avut un impact impresionant pentru autorităţi. Chiar Walter Veltroni, primarul Romei, l-a felicitat pe Sorin şi îl numeşte pe acesta "simbolul pozitiv al voinţei de integrare".

Autorităţile italiene au fost impresionate şi de faptul că Sorin i-a "amintit" preşedintelui una dintre declaraţiile sale: "Dumneavoastră aţi spus că fiii emigranţilor trebuie să aibă aceleaşi drepturi cu cei născuţi în Italia… Ieri, eu nu le-am avut…", a subliniat băieţelul în biletul trimis lui Napolitano, după ce poliţia i-a distrus baraca în care locuia. (Valeria Cupă)

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite