Autoritatile Clujului au un rol maxim in vizita lui Schroeder: sa curete drumul si sa tunda iarba

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Masuri antitero speciale pentru vizita cancelarului german

Cu o saptamana inainte de vizita cancelarului Gerhard Schroeder in comuna Ceanu Mare, judetul Cluj, pentru a se reculege la mormantul tatalui sau, Fritz Kurt Schroeder, intrat in lumea celor drepti la 4 octombrie 1944, in timpul retragerii trupelor germane, informatiile despre eveniment sunt minime. Gestionarea vizitei cade exclusiv in sarcina SPP, iar surse autorizate au declarat pentru Adevarul ca masurile de securitate si actiunile de prevenire pe linie antiterorista, in lumina recentelor amenintari din partea retelei Al-Qaida impotriva continentului european, sunt foarte severe. Acesta este si unul dintre motivele pentru care nu se cunoaste exact data vizitei unuia dintre cei mai puternici oameni ai planetei: 11, 12 sau 13 august. In ce priveste autoritatile locale, se poate spune ca sunt total in ceata. Prefectul judetului Cluj, Valentin Cuibus, se afla de luni in concediu, dar una dintre ultimele convorbiri purtate pe linie de serviciu inainte de a pleca la odihna a fost cu presedintele consiliului judetean, Marius Nicoara (PNL), pe care l-a rugat sa se asigure ca drumul e curat, iarba tunsa si usile de la primarie in perfecta stare. Nicoara a fost luni la Ceanu Mare si a constatat ca un sant de scurgere a apei trebuie curatat, iar usile de la primarie vopsite. "Numai ca ar trebui sa avem mentalitatea sa ne asiguram ca toata tara asta e curata si in ordine in fiecare zi, nu numai cand vine cancelarul. In rest, habar nu am", ne-a declarat presedintele CJ Cluj. Mai trebuie spus ca vizita va fi exclusiv privata si nu s-a decis daca presa va avea acces. De altfel, exista sanse mari ca Gerhard Schoeder sa vina la Ceanu Mare cu elicopterul si de acolo sa plece tot asa. Timp de 60 de ani, locul unde a fost inmormantat tatal cancelarului nu a fost cunoscut, dar sora lui Schroeder a identificat locul, cu ajutorul unor documente de arhiva. Cancelarul trebuia sa vina la mormantul tatalui sau in toamna lui 2001, insa atacurile teroriste din 11 septembrie i-au schimbat planurile. Atunci, autoritatile au asfaltat drumul de la aeroportul militar din Luna pana la Ceanu, iar taranii au pus mana de la mana si au realizat o placa de marmura neagra cu numele a 9 militari nemti, printre care si cel al lui Fritz Kurt Schroeder, precum si o troita cu Sfantul Gheorghe sculptat in lemn.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite