Adevarul.ro

În familiile recompuse, copiii au în mod frecvent tendinţa de a respinge autoritatea părinţilor vitregi. La rândul lor, şi aceştia sunt dezorientaţi şi nepregătiţi pentru relaţia cu

În familiile recompuse, copiii au în mod frecvent tendinţa de a respinge autoritatea părinţilor vitregi. La rândul lor, şi aceştia sunt dezorientaţi şi nepregătiţi pentru relaţia cu copiii partenerului.

De cele mai multe ori, când o relaţie de cuplu şi o căsnicie implică şi existenţa unor copii dintr-o căsătorie anterioară, părintele vitreg se simte stânjenit în noua ecuaţie domestică. Speranţa că îşi va iubi copiii "de import" la fel de mult ca şi cum ar fi propriii copii este de multe ori spulberată în momentul în care se confruntă cu respingerea manifestată de cei mici.

Mulţi psihologi încearcă să stabilească rolul părinţilor vitregi în educaţia copiilor. Este nevoie ca aceste drepturi să fie recunoscute legal? Trebuie să le acordăm un statut particular. Sau doar să le fie recunoscut rolul în educaţia copilului vitreg şi să primească un soi de "mandat educativ" sau un soi de "convenţie de partajare a autorităţii parentale". În legătură cu acest subiect, părerile psihologilor rămân partajate.

Sylvie Cadolle, sociolog şi specialist în problematica familiilor recompuse, susţine că pentru un bărbat divorţat, ai cărui copii sunt crescuţi de un alt tată, rolul este extrem de ingrat. "Când realizează că rolul lor de cap al familiei s-a terminat şi a fost preluat de un alt <> , bărbaţii se <> şi devin indiferenţi în legătură cu implicarea în educaţia copilului/copiilor lui", detaliază Sylvie Cadolle.

"Cei mai mulţi, când se distanţează din ce în ce mai mult de copil/copii, renunţă preventiv la atenţia acordată acestora, pentru a nu intra într-o competeţie cu "rivalul". Deşi partajarea educaţiei unui copil ne pare o idee seducătoare, în societatea actuală există o reprezentare exclusivistă a parentalităţii. "Când un adult trebuie să îi predea altuia grija copilului, sentimentul este sfâşietor", explică Sylvie Cadolle.

Gelozia şi rivalităţile sunt de asemenea sentimente foarte normale, atâta timp cât părinţii încă au acel simţ de "proprietari" ai copiilor lor. "Însă nu putem continua pe aceeaşi schemă deoarece un copil poate fi educat la fel de bine şi de altă persoană", susţin psihologii.

Catherine Audibert, psiholog şi psihanalist, se ocupă de mai mulţi ani de problemele legate de relaţiile interfamiliale dintre copii şi părinţii "second-hand". "Cei mai mulţi dintre părinţii vitregi nu ştiu deloc care le este cu adevărat locul în noua familie", subliniază Catherine Audibert.

"Care sunt limitele între care pot interveni? Care le sunt drepturile în relaţia cu copiii soţului sau ai soţiei? Care le sunt îndatoririle? Oare se vor împăca? Oare vor putea spune <> atunci când va fi nevoie? De cele mai multe ori, astfel de întrebări nu au un răspuns, deoarece în acest domeniu delicat nu există repere stricte", explică în continuare Catherine Audibert.

Coabitarea cu un străin

"Noul părinte este un străin." Este laitmotivul copiilor atunci când vor să se sustragă autorităţii exercitate de părintele vitreg. Şi, în parte, mulţi psihologi le dau dreptate. Este chiar şi fraza cu care o cunoscută specialistă franceză în pedopsihiatrie, Marie-Claude Vallejo, şi-a intitulat o lucrare dedicată acestor probleme interfamiliale. Tocmai din cauza acestei atitudini de frondă, care riscă să rupă definitiv relaţia copil-părinte vitreg, aceştia din urmă rămân de cele mai multe ori în expectativă, mai ales la începutul relaţiei cu copiii partenerului.

Pentru copii, nou-sositul în familie reprezintă un străin. Pentru o mamă vitregă situaţia este oarecum mai dificilă, deoarece are mereu tendinţa de a se implica mai serios în viaţa copiilor soţului, cu atât mai mult cu cât acesta îi transferă inconştient gestionarea şi rezolvarea tuturor problemelor casnice. Iar pe de altă parte, din cauza sentimentului matern, mama vitregă se situează într-o mai mare proximitate afectivă faţă de copiii soţului.

Cu alte cuvinte, îşi investeşte visul matern în relaţia cu copiii pe care şi i-ar dori ai ei. De multe ori însă, răspunsul acestora nu este pe măsura aşteptărilor. Aşa se face că mama vitregă este cea situată "în prima linie" a conflictelor care apar în astfel de combinaţii familiale. În ceea ce priveşte atitudinea tatălui vitreg, aceasta este de cele mai multe ori de indiferenţă.

Tatăl vitreg rămâne de cele mai multe ori doar "finanţatorul" întregii celule sociale nou-formate. Mai multe anchete sociale au demonstrat că taţii vitregi contribuie la creşterea resurselor femeilor cu care se căsătoresc şi a copiilor acestor femei, uneori în detrimentul copiilor lor naturali. Nu de puţine ori, copiii vitregi le sunt recunoscători acestor taţi-finanţatori pentru că i-au ajutat să-şi amelioreze nivelul de trai.

Reguli pentru toţi

De asemenea, faptul că intervin în educaţia copiilor vitregi le oferă taţilor vitregi posibilitatea de a interveni în deciziile care îi privesc pe cei mici. Însă tocmai asupra acestor marje în care îşi pot exercita autoritatea există semne de întrebare. "Ca orice adult care trăieşte sub acelaşi acoperiş, şi copiii trebuie să respecte aceleaşi reguli de viaţă", atrage atenţia Catherine Audibert.

"Tocmai de aceea, este datoria noului cuplu de a le trasa copiilor aceste reguli, deoarece acestea sunt regulile casei, şi nu ale unei singure persoane", subliniază psihologul francez. Pe de altă parte, când este vorba de decizii care implică educaţia, sănătatea sau cele care implică modificarea look-ului, spre exemplu, deciziile nu pot fi luate fără a consulta şi părintele extern, cel rămas în afara cuplului nou-format.

Spre exemplu, dacă mama vitregă decide să-i schimbe complet garderoba fiicei vitrege, este mai bine să facă acest lucru numai după ce obţine şi acceptul mamei naturale. Altfel, aceasta se va simţi ofensată, înlocuită de mama vitregă în viaţa fiicei sale naturale, explică Catherine Audibert. Cu toate acestea, părinţii vitregi au nu numai sentimental, ci şi datoria să-şi exercite autoritatea.

"Unii părinţi vitregi spun: <> " . Dar părinţii vitregi trebuie să adopte mereu o atitudine transparentă faţă de copiii noului partener, să fie mereu concilianţi. Numai că, de multe ori, în practică, lucrul acesta nu este posibil, şi mai ales când toţi locuiesc împreună zi de zi! La rândul lor, copiii au nevoie de repere solide pentru a adopta atitudini corecte în viaţă.

Psihologii spun că este necesar ca părinţii vitregi să intervină pentru a corecta anumite derapaje în comportamentul copiilor şi că este mai bine să o facă la timp decât să stea în expectativă. Aceste corecţii nu trebuie însă făcute cu violenţă, deoarece copiii îi vor suspecta de rea intenţie.

Este mai rău pentru un copil să crească lângă un adult care nu-i fixează niciun fel de limite decât lângă un adult care uneori poate exagera în anumite decizii, corecte însă, în cele din urmă, pentru dezvoltarea normală a celui mic, explică Catherine Audibert.

Este datoria noului cuplu de a le trasa copiilor norme, deoarece acestea sunt regulile casei, şi nu ale unei singure persoane
Catherine Audibert,
psiholog