Autoincendiere in fata Prefecturii Brasov

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Stefan Bencze, 64 ani, si-a dat foc de disperare ca a fost deposedat de tot ce avea, printr-o sentinta judecatoreasca

Un brasovean de 64 de ani, Stefan Bencze, pensionar, s-a autoincendiat, in fata Prefecturii Brasov, chiar in ajunul Zilei Nationale. Duminica, in jurul orei 15,30, el s-a stropit cu benzina si si-a dat foc inainte ca jandarmii si gardienii din paza institutiei sa apuce sa intervina pentru a-l opri. Transformat in torta vie, barbatul s-a prabusit la pamant sub privirile ingrozite ale trecatorilor, cativa dintre acestia sarind, in cele din urma, sa stinga flacarile. Cu arsuri de gradele III-IV pe aproximativ 80% din corp, Stefan Bencze a fost transportat, in coma, la Spitalul Judetean Brasov, medicii fiind insa extrem de rezervati in privinta sanselor sale de supravietuire. Ieri dimineata, recapatandu-si pentru scurt timp cunostinta, omul a spus ca a incercat sa se sinucida in acest fel de disperare ca fusese deposedat de tot ce agonisise, printr-o sentinta judecatoreasca. In urma unui proces de partaj intentat de fosta lui sotie, judecatorii i-au atribuit acesteia garsoniera victimei, cu toate bunurile din ea, barbatul ajungand astfel in strada, doar cu hainele de pe el si o punga de plastic, in care politistii au gasit, printre alte acte, si amintita hotarare a instantei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite