Austriecii pretind că au trimis acasă"un preşedinte sănătos pentru România"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Fiica lui Băsescu a scos din buzunar peste 20.000 de euro pentru operaţia tatălui

Spitalul Universitar din Viena. şeful statului a anunţat că perioada de recuperare după operaţia de hernie de disc va fi de şase luni, din care între şapte şi zece zile sunt necesare pentru recuperarea în spital, sub supravegherea medicului Mihai Berteanu.
Băsescu a apreciat prestaţia medicilor de la spitalul AKH drept "excelentă", arătând că în cadrul clinicii i s-a explicat, pas cu pas, ce urma să se întâmple. "Aş vrea să avem asemenea servicii medicale şi în ţară", a mărturisit preşedintele.
Cât priveşte costurile spitalizării, Traian Băsescu a precizat că 9.500 de euro au fost cheltuiţi pentru plata medicilor, din care 4.900 de euro au reprezentat costul operaţiei, iar valoarea internării a ajuns la 12.400 euro. şeful statului susţine că aceşti bani au fost achitaţi din contul fiicei sale.
Traian Băsescu a mai spus că, în timpul spitalizării, cele mai impresionante mesaje i-au fost trimise de către studenţii români de la Universitatea de Medicină din Viena, acestora adăugându-li-se cele primite de la conaţionalii stabiliţi în Austria şi de la jurnalişti. "Zilnic îmi trimiteau câte o floricică, nu un bileţel", a subliniat Băsescu, referindu-se la gesturile studenţilor.
Medicii austrieci care l-au operat pe preşedinte consideră că evoluţia ulterioară intervenţiei chirurgicale este normală, impunându-se însă continuarea programului de recuperare.
Nu în ultimul rând, preşedintele a afirmat că a ales să se opereze la clinica austriacă întrucât "aici era riscul cel mai mic". "A fost decizia mea şi a familiei mele", a conchis şeful statului, precizând că a optat pentru spitalul din Viena deoarece "are obligaţia să fie un preşedinte sănătos pentru România".

Adus in tromba la Spitalul Elias
Preşedintele Traian Băsescu a ajuns la Spitalul Elias din Capitală, ieri, în jurul orei 14.40, autovehiculul SPP în care era transportat păcălind vigilenţa cameramanilor şi fotoreporterilor, strânşi în număr mare la poarta principală a instituţiei. Astfel, şeful statului a fost adus "pe şest" în incinta spitalului, printr-o intrare laterală, iar în aproximativ un sfert de oră şi-a făcut apariţia şi ministrul sănătăţii, Eugen Nicolăescu, care s-a întreţinut cu medicii, în aer liber, preţ de câteva minute. După ce "obiectivul" - aşa cum îl numesc pe preşedinte ofiţerii SPP - a fost instalat într-o rezervă de la etajul 2 al clădirii, poliţiştii de la Brigada Rutieră s-au mai relaxat, părăsind pentru puţin timp Bd. Mărăşti, unde încremeniseră încă de când aeronava prezidenţială se pregătea să decoleze de la Viena. Colegii lor de la Pază şi ordine au permis din nou accesul trecătorilor şi ziariştilor pe trotuarul din dreptul spitalului. Oricum, timp de câteva ore, răbdarea simplilor pacienţi şi a medicilor, care doreau să intre în clădire prin "zona securizată", neştiind cine urma să fie internat, a fost pusă la grea încercare. Ei erau îndrumaţi pe un ton ferm către intrarea din strada Av. Sănătescu, reacţiile dovedindu-se extrem de piperate la adresa lui Băsescu. Dacă două domnişoare care aveau în braţe buchete de trandafiri s-au supus, fără prea multe comentarii, deciziei "direcţiunii", o bătrânică şi o doamnă bine îmbrăcată au protestat, supărate că vor ocoli spitalul. Peisajul a fost completat de angajaţii firmelor din preajmă, care se strânseseră pe la balcoane şi pe terase în speranţa că îl vor zări măcar o clipă pe omul ce le-a urat "să trăiască bine".

şeful statului a început recuperarea cu masaj şikinetoterapie
Traian Băsescu a ajuns la Spitalul Elias şi a început imediat recuperarea. Epuizat după zborul cu avionul, preşedintele a beneficiat deja de o şedinţă de masaj, urmată de una de kinetoterapie. "Programul de recuperare pe care-l va urma Traian Băsescu este foarte complex şi se va aplica progresiv. El include kinetoterapie, hidroterapie, electrostimulare şi bio-feed-back", a declarat conf. dr. Mihai Berteanu, şeful Clinicii de Recuperare Medicală din cadrul Spitalului Elias, care a mai adăugat că internarea va dura maxim două săptămâni, dar refacerea este de lungă durată: "Preşedintele se va reface între 6 luni şi un an. Refacerea nervului este înceată, aproximativ 2 mm pe lună".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite