Australia si Italia - amenintate de Al-Qaida cu atentate sangeroase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

* Guvernul australian, furios pe filipinezi si spanioli, care i-au "incurajat pe teroristi", prin retragerea militara din Irak * Sefii serviciilor americane de spionaj au contramandat in trecut mai multe actiuni de lichidare a lui Bin Laden, de teama unei reactii negative din partea Congresului si a unor tari straine

Autointitulata ramura europeana a Al-Qaida, "Tawhid Islamic Group" a amenintat sambata Australia si Italia cu o serie de atentate sangeroase, in cazul in care cele doua tari nu isi retrag contingentele militare din Irak. Printr-un anunt aparut pe un site Web islamic folosit de Al-Qaida si gruparile acestei retele, australienii au fost amenintati cu "o balta de sange", iar italienii cu atentate "care vor zgudui" tara. Este cel de-al doilea avertisment intr-o saptamana facut de "Tawhid Islamic Group", grupare anterior necunoscuta, care a amenintat miercuri cu atacuri Bulgaria si Polonia, daca trupele acestor state vor fi mentinute pe teritoriul irakian. "Va cerem sa plecati din Irak inainte ca tara voastra sa se transforme intr-o balta de sange", se arata in avertismentul adresat guvernului australian. "Vom zgudui pamantul sub picioarele voastre asa cum am facut in Indonezia, iar seria de atentate cu masini-capcana nu va inceta", se mai spune in anunt, care face referire la atentatul cu bomba din Bali, soldat cu moartea a 200 de persoane, organizat de gruparea "Jemaah Islamiyah", celula a Al-Qaida. Comunicatul avertizeaza totodata Italia sa se supuna conditiilor puse anterior de teroristi. "Va sfatuim sa acceptati oferta noastra, in caz contrar veti vedea numeroase masini-capcana cu explozibil zguduind orasele voastre si transformand noaptea in zi. Va juram ca veti vedea iadul cu ochii vostri", ameninta anuntul. Avertismentul nu a detaliat la care "oferta" anume se refera teroristii, dar, la inceputul lunii, "Brigazile Abu Hafs al-Masri", strans legate de Al-Qaida, au amenintat cu o "lovitura de proportii", daca premierul italian Silvio Berlusconi, un sustinator fidel al presedintelui Bush, nu este inlaturat din functie. Australia are in prezent aproximativ 900 de militari in Irak. Decizia premierului australian John Howard de anul trecut, de a trimite 2.000 de militari in Irak pentru a se alatura SUA si fortelor britanice, a suscitat cele mai ample proteste de pace din aceasta tara de la razboiul din Vietnam incoace. Opozitia laburista a promis ca, in cazul in care va castiga alegerile din octombrie, va retrage trupele din Irak pana la Craciun. La scurt timp dupa avertismentul lansat de Al-Qaida, ministrul australian al Afacerilor Externe, Alexander Downer, a declarat ca tara sa nu va ceda in fata santajului exercitat de "Tawhid Islamic Group". El a precizat ca aceste amenintari sunt o consecinta directa a retragerii contingentului filipinez din Irak, saptamana trecuta, in schimbul eliberarii unui ostatic, precum si a retragerii soldatilor spanioli, dupa atentatele de la Madrid, din 11 martie. "Din nefericire, aceste actiuni au incurajat teroristii sa-si continue amenintarile si astazi noi, la fel ca italienii, polonezii si bulgarii, am devenit tintele amenintarilor aceluiasi grup", a spus Downer. Italia, care are in momentul de fata 2.700 de soldati in Irak, a declarat inca de la inceputul lunii ca va ignora orice amenintare din partea teroristilor. La 15 iulie a expirat ultimatumul adresat de Osama bin Laden europenilor, prin care acestia erau somati sa-si trimita acasa militarii stationati pe teritoriul irakian. Intre timp, intr-un interviu acordat unui post american de televiziune, un fost sef al CIA insarcinat cu operatiunile de neutralizare a lui Osama bin Laden a declarat, sub acoperirea anonimatului, ca mai multe actiuni care s-ar fi putut solda cu lichidarea liderului Al-Qaida au fost contramandate, deoarece sefii serviciilor de spionaj ale SUA s-au temut de o reactie negativa din partea Congresului, precum si a unor state straine, "si asta in dauna protejarii cetatenilor americani".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite