Au omorât şi militarii din Focşani oameni

Militari de la UM 01270 Focşani, în decembrie 1989

Cel de-al treilea episod dedicat evenimentelor din 1989 la Focşani se concentrează asupra activităţii pe care Armata din această garnizoană a avut-o în zilele Revoluţiei. „Dacă eram noi, Armata, împotrivă, nu mai făcea nimeni nicio Revoluţie“, spun, cu orgoliu, militarii focşăneni aflaţi în rezervă.

Armata focşăneană a stat în cazărmi până pe 22 decembrie. După fuga lui Ceauşescu, unii militari au fost scoşi în oraş să asigure ordinea, alţii au plecat spre Bucureşti în seara de 22, după celebrul apel făcut la Televiziune de Cico Dumitrescu. Pe atunci căpitan de rang I şi filosovietic notoriu, Cico Dumitrescu s-a adresat mai multor regimente importante din zona Moldovei. În Focşani, Revoluţia s-a desfăşurat, în mare, sub auspicii paşnice, dar militarii tot au reuşit să curme vieţile a trei oameni nevinovaţi.

Kayvan Hirrhan, cetăţean iranian care studia medicina la Iaşi, a fost reţinut ca suspect la un filtru rutier, iar apoi împuşcat mortal de un militar pe motiv că ar fi încercat să scape. Vasile Apostolie şi Marin Catană au fost omorâţi de militarii de la UM 02280 deoarece, în timp ce treceau prin dreptul unui pod, le-au apărut ca suspecţi. Nici efectivele UM 01270, care au plecat spre Bucureşti, n-au ieşit prea bine din Revoluţie. Ajuns în haosul din Capitală, regimentul din Focşani a primit misiunea de a organiza mai multe filtre de control în zona Moghioroş, activităţi în care lucrurile au scăpat de sub control.

Conform rapoartelor emise de Parchetul Militar, efectivele UM 01270 au fost implicate în numeroase evenimente care s-au încheiat tragic. În noaptea de 23 spre 24 decembrie au deschis focul asupra unui autoturism la intrarea în pasajul Lujerului, rezultând moartea cetăţeanului Ciprian Bărbieru, şi au provocat decesul maiorului Florică Murariu din UM 02317 Bucureşti (este vorba chiar despre celebrul rugbist, căpitan al echipei naţionale a României!), împuşcat la un control pe motiv că ar fi lăsat brusc mâinile în jos. În noaptea următoare, lucrurile au fost la fel de grave: după ce ostaşii veniţi de la Focşani au deschis focul asupra unui autobuz ITB (Întreprinderea de Transport Bucureşti) care n-ar fi oprit la somaţie şi au provocat moartea unei persoane şi rănirea altor cinci.

Tezaur folcloric

Am căutat să vorbim cu cei care în urmă cu 21 de ani se aflau la conducerea Armatei în zona Vrancea şi am fost invitaţi la Cercul Militar Focşani, locul de întâlnire al ofiţerilor în rezervă. A trebuit să aşteptăm la intrare câteva zeci de minute, întrucât domnii ofiţeri erau într-o şedinţă importantă, dar în cele din urmă am fost primiţi - cam în silă, dar primiţi. Am pătruns într-un birou spaţios, din care răzbătea o imagine răvăşitoare. Cu cămaşa descheiată la trei nasturi, tot numai o apă, generalul Ferariu stătea prăvălit într-un fotoliu, acompaniat în epuizarea lui de colonelul Anghel şi de maiorul Ionescu, cu toţii în rezervă, adică la pensie. Indicii despre starea uşor deplorabilă în care i-am găsit pe ofiţerii Armatei Române oferea televizorul color dinspre care răzbăteau la maximum acordurile melodiei „Şi-ai Buzău, Buzău!" interpretată de îndrăgitul cantautor Benone Sinulescu. Spunem, de ce să nu spunem?, că Nea Beni performa în cadrul emisiunii „Tezaur folcloric", difuzată la orele prânzului de postul nostru naţional de televiziune. 

Colonelul Anghel a sunat retragerea, maiorul Ionescu a acţionat butonul de volum al telecomenzii şi în cameră s-a înfiripat, încet-încet, o atmosferă propice pentru evocarea vremurilor revoluţionare. Generalul Ferariu ne‑a măsurat din ochi, şi-a îmbărbătat camarazii şi a adoptat tactica intimidării: „E ultima oară când mai vorbesc despre Revoluţie. Au fost colegi de-ai voştri care au scris şi nici măcar nu ştiau ce e militarul. Ce este soldatul? Definiţia soldatului! Nu ştiţi! Păi, vedeţi?! Nu pot sta de vorbă cu oameni care nu ştiu ce este soldatul. Anul trecut am stat trei zile pe un scaun cu postul Realitatea TV. Şi a dat ceva Realitatea? N-a dat!".

Acel individ micuţ

Stelian Ferariu susţine că, în Focşani, lumea a ieşit în stradă încă din dimineaţa de 22 decembrie, înainte de fuga lui Ceauşescu. Demonstranţii au trecut prin faţa unităţii şi l‑au chemat şi pe el, dar n-avea aprobare. „Le-am zis că noi ne facem deocamdată datoria în spaţiu închis, pentru că Armata aşa a fost de-a lungul timpului, ea a ştiut să trăiască între patru laturi ale cazărmii, între patru pereţi, în patru birouri, în patru... patru. Deci, a fost pe patrulater, n-am avut contact, nu ştiam noi ce se petrece. Poate comandanţii, ei mai aveau legături, dar acel individ micuţ lua poziţia «drepţi» şi cerea voie să plece şi el două ore să schimbe butelia, cerea voie pentru orice", explică, doct, generalul Ferariu.  

Acesta susţine că până la urmă s-a dus la sediul Judeţenei de Partid, unde se adunase mulţimea, şi a vorbit la balcon, asigurându-i pe oameni că Armata nu va trage în populaţie. Niciun revoluţionar cu care am stat de vorbă nu‑şi aminteşte ca intervenţia lui Stelian Ferariu să fi existat, dar el susţine că a fost acolo şi ¨că a văzut scene de groază. „Am văzut ce nu aş vrea să mai văd vreodată în viaţă: prima-secretară, tovarăşa, avea în birou nişte spice de grâu, nişte spice frumoase, mari, chiar la intrare. Şi un individ le călca în picioare. L-am luat şi l-am dat deoparte: «Bă, ce vină au spicele astea de grâu? Ce ţi-au făcut ele?». Intrase lumea în sediu şi era debandadă. Altul se urcase pe o masă şi sărea în sus. În sus sărea!", îşi aminteşte, oripilat, Stelian Ferariu.

"Ce este soldatul? Definiţia soldatului! Nu ştiţi! Păi, vedeţi?! Nu pot sta de vorbă cu oameni care nu ştiu ce este soldatul.''
Stelian Ferariu general în rezervă

"Armata aşa a fost de-a lungul timpului, ea a ştiu să trăiască între patru laturi ale cazărmii, între patru pereţi, în patru birouri, în patru... patru.''
Stelian Ferariu general în rezervă

Stelian Ferariu: „Au tras în noi, credeau că suntem terorişti!"

Generalul Stelian Ferariu se crede erou

În seara de 22 decembrie 1989, generalul Stelian Ferariu, care la acea vreme avea gradul de căpitan în cadrul UM 01270, a plecat spre Bucureşti cu Regimentul 282 Mecanizat, pe care îl comanda. Cam în acelaşi timp plecase spre Bucureşti şi un regiment din garnizoana Galaţi, ca urmare a apelului făcut de amiralul Cico Dumitrescu la Televiziune către toate unităţile din Moldova. Ferariu susţine totuşi că, pe lângă această chemare, ordinul de plecare spre Bucureşti i-a fost confirmat de la Brăila, unde se afla Comandamentul Diviziei, de către generalul Vasile Apostol.

Chemarea trupelor din zona Moldovei în Capitală a fost o mişcare care nu urmărea altceva decât crearea unui haos, lucru care s-a şi întâmplat. Pe drum, regimentul plecat de la Focşani a fost confundat în mai multe rânduri cu o formaţiune „teroristă" şi s-a deschis foc asupra sa. „Cum au intrat americanii în Bagdad, aşa se vedea şi deasupra Râmnicului (n.r. - Râmnicu Sărat, judeţul Buzău). Trăgeau tunurile... treizeci şi şapte, cincizeci şi şapte, suta! Şi se făceau spargerile în aer, ziceai că-i... Moş Crăciun! La Buzău au tras în noi, la Băneasa la fel, credeau că suntem terorişti. Am avut mare noroc că n-a murit nimeni din ai noştri", spune colonelul în rezervă Eugen Anghel, plecat şi el la Bucureşti în decembrie 1989.  Ajuns în haosul din Capitală, regimentul de la Focşani a avut mari probleme în a lua legătura cu Marele Stat Major pentru trasarea misiunilor. „În seara de 23 decembrie am ajuns în Bucureşti, dar n-a venit direcţionalul care trebuia să ne conducă în dispozitiv.

Am mers şi noi pe Moghioroş până în Ghencea. A fost o mare eroare militară să concentrezi atâtea forţe militare în Capitală. Am stat în Bucureşti 58 de zile, cel mai mult din toată ţara. Toate unităţile au fost retrase în jur de 31 decembrie, noi şi alţi câţiva am rămas. Am făcut serviciu de pază la Ministerul Apărării, la fabrica de diamante şi la alte câteva obiective, plus partea de însoţire", ne-a declarat generalul Ferariu.

Repatrierea la Focşani

Ofiţerii focşăneni şi-au amintit, în general, cu plăcere de zilele Revoluţiei. Generalul Ferariu o ţinea una şi bună că el şi-a strunit bine soldaţii, că şi-au făcut bine treaba la Bucureşti. „Unii făcuseră puşcărie la viaţa lor, erau plini de tatuaje, dar au fost ascultători şi mi-am făcut treaba cu ei. Ce aveam nevoie - ceream. Discutam, de la Vrancea ne-au trimis coniac, vin. Şi le-am dat la militari câte o «cinzeacă» de Crăciun, de Revelion. Noi am rămas la Bucureşti cel mai mult din toată ţara. Şi când să ne întoarcem la Focşani, au început să vină, de la Brăila, de nu ştiu unde, ca să ne conducă înapoi la Focşani. De ce să ne conducă? Ulterior, să aibă ce discuta. Bă, repatrierea, întoarcerea în garnizoană am făcut-o eu, mă, nu altcineva! Erau nişte orgolii între noi". 

Ne aşteptam la ceva procese de conştiinţă din partea ofiţerilor vrânceni, dar ei - nimic. Singurul regret al generalului Ferariu este legat de o pufoaică pe care i-a dat‑o lui Petre Roman şi n-a mai văzut-o nici până în ziua de azi. „La Bucureşti am făcut şi serviciu de pază pentru diplomaţi şi oameni de vază. Inclusiv pe Iliescu l-am cărat cu un transportor, că, dacă ştiam ce se întâmplă după aceea cu ţara asta, nu-l mai căram. Şi nici pe Petre Roman nu-l căram, că şi pe el l-am cărat. Lui Petre Roman i-am dat o pufoaică, nu mi-a dat-o nici în ziua de astăzi! Tremura ca varga şi i-am dat o pufoaică ostăşească, vătuită, ca lumea. N-a mai dat-o înapoi. De unde să i-o mai cer acum?", s-a lamentat Ferariu.

Despre morţi, numai de bine

Despre multe şi-au amintit ofiţerii focşăneni din zilele Revoluţiei, dar niciun cuvânt despre morţii pe care i‑au lăsat în urmă la Bucureşti. Când le-am arătat, cu documente, cu hârtii la mână, ce scrie în rapoartele Parchetelui Militar, despre morţii şi răniţii răpuşi de gloanţele militarilor pe care i-au condus, generalul Ferariu şi-a înmuiat aroganţa, devenind ceva mai prietenos: „Păi, eu am vrut să vă spun, dar voi aţi zis că vă interesează mai mult ce a fost la Focşani. Acolo au existat nişte reguli clar stabilite în acele zile, s-au constituit nişte filtre de control la care toată lumea era obligată să oprească. Cei care n-au oprit au fost somaţi, iar apoi s-a deschis focul. Problema a fost foarte confuză. Noi, aceste filtre nu le-am constituit din proprie iniţiativă, ci din ordinul Marelui Stat Major, de la generalul Eftimescu".

Orgoliul comandantului

Confuzia generală care a caracterizat zilele Revoluţiei nu poate fi negată. Chiar şi în rapoartele Parchetului se menţionează că „tragerile cu care s-au confruntat pe traseul lor spre Bucureşti, precum şi informaţiile unor cetăţeni despre atacuri teroriste, au indus o stare de panică în rândul efectivelor UM 01270". Dar n-am putut să nu remarcăm cum generalul Ferariu a uitat pe loc de orgoliul comandantului pe care îl invocase mai devreme, adjudecându-şi meritele repatrierii în garnizoană.

„Eu eram comandant, dar nu puteam să fiu peste tot, aveam un punct de comandă. Filtre erau peste tot în zona Moghioroş: la Lujerului, la Compozitorilor, la Apaca - la fabrică, la femei. Eu n-am fost prezent când au avut loc aceste incidente, nu le-am zis eu soldaţilor să tragă. Soldatul a gândit şi el cum a gândit. Au fost şi erori, care astăzi nu pot fi decât regretabile. Dacă era totul perfect, nu era haosul care şi în ziua de azi e neclar. M-am gândit mereu după aceea şi mă zguduie gândul că putea să fie şi mai rău decât a fost. Nu ştiu dacă aş fi putut să fac ceva să nu existe acele victime. Atunci trăiai clipa, acum analizezi clipa".

Colonelul Anghel a început şi el să dea din gură, apărând Armata Română: „Altceva ce mă deranjează e că atunci când se comemorează evenimentele nu se începe cu Armata şi ea e mereu pe locul 2. Haideţi să fim corecţi şi cinstiţi: dacă eram noi, Armata, împotrivă, nu mai făcea nimeni nicio Revoluţie".

"Haideţi să fim corecţi şi cinstiţi: dacă eram noi, Armata, împotrivă, nu mai făcea nimeni nicio Revoluţie.''
Eugen Anghel colonel în rezervă