Atelier de ciocolată unicat, la Constanţa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Rochii acoperite de ciocolată, bustul regelui Carol I şi un corp de femeie sculptate în ciocolată vor putea fi admirate de public din 20 august la ChocoArt, primul atelier de ciocolată din

Rochii acoperite de ciocolată, bustul regelui Carol I şi un corp de femeie sculptate în ciocolată vor putea fi admirate de public din 20 august la ChocoArt, primul atelier de ciocolată din sud-estul Europei şi unicul din lume pentru copii.

Acesta a fost inaugurat ieri de maestrul cofetar premiat internaţional Silvian Miron, în zona Casei de Cultură din Constanţa. Aici, cei mici vor putea învăţa de la specialişti arta modelării ciocolatei sau vor putea face picturi cu cacao pe plăci de zahăr.

"În lume mai există astfel de ateliere, însă nu pentru copii", a spus Jean-Francois Arnaut, specialist internaţional în patiserie şi invitatul special al evenimentului. Organizatorii îşi propun ca ChocoArt să intre în circuitul turistic şi să reprezinte un punct de atracţie al litoralului şi în extrasezon. Un bilet pentru copii la ChocoArt va costa 15 lei, preţ în care va fi inclusă o prăjitură, un suc, costumaţia de cofetar şi creaţiile dulci.

Adulţii vor putea degusta cupe de ciocolată neagră cu vin roşu sec şi prăjiturele cu vin alb dulce, iar domnişoarele vor putea proba rochiile din ciocolată.

Atelierul va fi deschis tot anul, iar programul de funcţionare va putea fi accesat pe www.chocoart.ro începând de săptămâna viitoare. Pentru a avea public şi în perioada în care litoralul nu este înţesat de turişti, ChocoArt intenţionează să încheie parteneriate cu şcoli şi grădiniţe.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite