Atanasiu, ministrul de aţă

Pe macheta din faţa lor stau aliniate cuminţi divizii de blindate, escadrile aviatice şi convoaie navale, toate ghidate prin reţelele de sateliţi plasaţi din timp pe orbită. În acelaşi timp,

Pe macheta din faţa lor stau aliniate cuminţi divizii de blindate, escadrile aviatice şi convoaie navale, toate ghidate prin reţelele de sateliţi plasaţi din timp pe orbită. În acelaşi timp, în iatacul său de peste drum de Marriott, ministrul Teodor Atanasiu se agită ca leul în cuşcă. Gândurile negre ale ministrului îl au ca personaj principal pe soldatul român, nebărbierit, cu vestonul şifonat şi mânecile suflecate, băgat până la brâu sub capota unui ARO rablagit. Dilema lui Atanasiu, pe care a şi exprimat-o public, este dacă nu cumva acest cyborg autohton trimis pe front fără dotările corespunzătoare nu va încurca planurile riguros elaborate de puternicii noştri aliaţi de la Pentagon.În perioada în care Armata Română se pregăteşte să intre în rândul armatelor profesioniste, declaraţia ministrului cu privire la starea jalnică a trupelor noastre este cât se poate de neprofesionistă. Participarea României cu trupe la misiunile internaţionale trebuie judecată prin prisma obiectivelor şi a beneficiilor ulterioare. Aici ar fi trebuit să vină ministrul cu argumente pro şi contra. Este mult mai important de ştiut dacă prezenţa noastră în Irak ne garantează în viitor sprijinul american, atât pe linie militară, cât şi economică. S-a vorbit adesea de lobby-ul pe care SUA l-ar putea face pe lângă Banca Mondială, pentru ca România să primească diverse facilităţi. Sunt beneficiile mai mari decât riscurile la care se expun soldaţii, în zonele de conflict? Declaraţiile omului care ar trebui să vegheze la bunul mers al armatei fac de ruşine instituţia pe care o conduce. Atanasiu gândeşte ca un plutonier de intendenţă, zis şi militar de aţă, care numără bocanci, vestoane şi izmene. Bugetul Apărării a putut fi muls de aproape 200 milioane de euro, pentru ca România să se doteze cu două fregate casate de britanici. În schimb, când vine vorba să importăm câteva jeepuri necesare soldaţilor care ne reprezintă în străinătate, se invocă lipsa banilor. Argumentele jalnice precum acesta ar trebui, în opinia lui Teodor Atanasiu, să conducă la retragerea trupelor din Irak, chiar dacă aşa se încalcă un angajament luat de ţara noastră faţă de aliaţi. Gestul ar fi ca atunci când mergi la o nuntă, stai până aproape de final, însă apoi dai bir cu fugiţii pentru că îţi dai seama că darul este prea scump pentru buzunarul tău. Faptul că soldaţii americani se amuză pe seama camarazilor din România este şi el greu de crezut. Trupele noastre care au executat misiuni internaţionale au primit mereu aprecieri din partea colaboratorilor. Într-un loc în care ştii că poţi muri în orice clipă, spiritul de camaraderie este mai viu ca oricând. Chiar dacă soldatul român mai doseşte câte un acumulator, mai încropeşte câte-o piesă la maşină sau îşi peticeşte uniforma, colegii săi înstăriţi nu îl iau peste picior. Aşa cum bancuri cu săraci nu există, nici soldatul român nu a fost vreodată bătaia de joc a camarazilor săi de arme, ci doar a ministrului Atanasiu.