Atac asupra unei sinagogi din centrul Moscovei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În după-amiaza zilei de miercuri, un tânăr de 20 de ani a pătruns în interiorul sinagogii de pe strada Bolşaia Bronnaia din centrul Moscovei, în momentul în care aici se oficia un serviciu

În după-amiaza zilei de miercuri, un tânăr de 20 de ani a pătruns în interiorul sinagogii de pe strada Bolşaia Bronnaia din centrul Moscovei, în momentul în care aici se oficia un serviciu religios. Acesta a rănit cu lovituri de cuţit opt persoane, unele dintre acestea aflându-se în stare gravă. Printre ei, şi trei cetăţeni străini din SUA, Israel şi Tadjikistan. Potrivit primelor declaraţii ale martorilor, agresorul a strigat: "Am venit să vă ucid!" şi a început să lovească cu sânge rece în cei aflaţi în apropierea sa. După ce a fost reţinut de credincioşi, acesta a fost predat poliţiei. Ulterior, atacatorul a fost identificat în persoana lui Aleksandr Kopţev, născut în anul 1985, fără antecedente penale. La domiciliul acestuia au fost găsite o cantitate importantă de cartuşe, precum şi o listă cu adresele a trei sinagogi din Moscova. Conform declaraţiei tatălui agresorului, fiul său nu aparţinea niciunei organizaţii politice sau religioase. Atacul criminal a fost condamnat imediat de reprezentanţi ai Dumei de Stat a Federaţiei Ruse şi ai Ministerului rus de Externe, care au subliniat necesitatea intensificării luptei împotriva "manifestărilor de xenofobie, antisemitism şi intoleranţă religioasă". Atacul de la sinagoga din capitala Rusiei a fost condamnat în termeni energici de Ambasada Israelului în Federaţia Rusă, care şi-a exprimat îngrijorarea în legătură cu cele întâmplate şi a cerut autorităţilor ruse să întreprindă măsuri pentru a se asigura securitatea comunităţilor evreieşti din Rusia şi a nu se admite manifestări de antisemitism. De asemenea, a fost condamnat de Federaţia Comunităţilor Evreieşti din Rusia, precum şi de reprezentanţii principalelor culte din Rusia. Rabinul şef al Rusiei, Berl Lazar, care şi-a întrerupt vizita în Israel la aflarea ştirii, a calificat cele întâmplate drept "fascism autentic". Reacţiile înregistrate în legătură cu acest atac ilustrează îngrijorarea reală faţă de recrudescenţa manifestărilor de xenofobie şi intoleranţă religioasă din Rusia, dat fiind că, în ultimii ani, sinagogi din Moscova şi împrejurimile Moscovei au constituit ţinta unor atacuri. Agresorul, împotriva căruia a început acţiunea de urmărire penală, urmează să fie supus unei expertize psihiatrice.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite