Astronomii au descoperit o nouă planetă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit o nouă planetă care gravitează pe orbita stelei Cancri 55, un soare ce se află în afara sistemului nostru solar, la o distanţă de 41

Oamenii de ştiinţă americani susţin că au descoperit o nouă planetă care gravitează pe orbita stelei Cancri 55, un soare ce se află în afara sistemului nostru solar, la o distanţă de 41 de ani lumină faţă de Pământ. Cancri 55 este o stea dublă sau binară şi se află în constelaţia Racului.

Noua planetă are consistenţă gazoasă şi depăşeşte de 45 de ori masa Terrei.Cercetătorii spun că, odată cu această descoperire, numărul planetelor care gravitează în jurul stelei Cancri 55 se ridică la cinci. Sistemul format din cele cinci planete are multe asemănări cu sistemul nostru solar.

Planetele se învârtesc în jurul stelei Cancri 55, care are aproximativ aceeaşi vârstă şi aceeaşi masă cu cea a Soarelui nostru.

"Consecinţele descoperiri sunt extraordinare. Acum ştim că Soarele nostru şi familia sa de planete nu sunt ceva neobişnuit în galaxie", a spus Geoff Marcy, astronom la Universitatea Berkeley din California. Planeta descoperită recent se găseşte într-o zonă considerată "locuibilă", nici prea aproape, nici prea departea de "soarele" ei.

Noua planetă descoperită nu a putut fi însă observată direct. Ea a fost detectată datorită amprentei gravitaţionale pe care o lasă asupra stelei Cancri 55. Cercetătorii sunt de părere ca această descoperire marchează o etapă importantă în programul omenirii de identificare a unor lumi asemănătoare cu cea a noastră.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite