Astăzi începe „evaluarea iniţială“

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Toţi elevii din România vor susţine, în această săptămână, testele de evaluare iniţială, în baza cărora profesorii urmează să-şi stabilească strategia de predare şi să măsoare progresul individual al fiecărui elev.

Testele vor fi susţinute la Română, Aritmetică şi Ştiinţele naturii în clasele primare. La gimnaziu şi liceu testarea vizează materiile de examen: Română, Matematică, Limbi moderne, Fizică, Biologie şi Geografie la clasele V-VIII, plus Chimie şi Istorie, în cazul liceenilor.

Rezultatele nu vor fi trecute în catalog şi nu vor fi făcute publice. În schimb, ele vor fi comunicate elevilor, dar şi părinţilor acestora.
Ministerul Educaţiei a decis introducerea acestei evaluări pentru a elimina pe viitor discrepanţele între rezultatele din clasă ale unor elevi şi notele lor de la testările naţionale.

Durata fiecăruia dintre teste va fi între 15 şi 45 de minute, în funcţie de nivelul de studiu. Subiectele sunt elaborate local, în fiecare şcoală, după modelele comunicate recent de Ministerul Educaţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite