Asfaltarea si curatenia, doar de ochii lui Ion Iliescu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De aproape doua saptamani, sefii administratiei judetene si municipale iesene, liderii locali ai PSD au pregatit intens vizita presedintelui Ion Iliescu, care a inceput ieri dupa-amiaza. Sedinte cu

De aproape doua saptamani, sefii administratiei judetene si municipale iesene, liderii locali ai PSD au pregatit intens vizita presedintelui Ion Iliescu, care a inceput ieri dupa-amiaza. Sedinte cu conducerile diverselor institutii si organisme, convocate de presedintele PSD Ioan Solcanu, mobilizari de forte pentru cosmetizarea orasului, amenajarea salii de conferinte de la World Trade Center, grija pentru ordinea publica a unei Politii devenite ca prin farmec prezenta, adica iesita din letargia dintre vizite. Nu mai putin de 10 echipe de la Societatea Citadin au lucrat zi si noapte, inclusiv pe ploaie torentiala, la astuparea gaurilor din asfalt, indeosebi pe drumul ce leaga aeroportul de oras, dar si pe alte artere, ba chiar pe unele strazi de la periferie. Lucrari ce trebuiau finalizate cu cel putin doua luni in urma, conform planurilor municipalitatii, si care pareau sa fie amanate sine die, s-au efectuat intr-un timp record. Primarul Constantin Simirad a dispus ca treaba sa fie facuta cat mai repede. El a recunoscut ca lumea va spune ca "se lucreaza pentru ca vine dl. Ion Iliescu". Iesenii, care manifesta o simpatie speciala pentru presedintele Iliescu, sunt bucurosi ca vizita sa i-a pus la munca pe edili. Dar, pe de alta parte, nu pot trece cu vederea faptul ca totul se face de mantuiala, pe banii lor. Turnarea asfaltului pe ploaie inseamna bani aruncati pur si simplu. Din cauza umezelii, in doua-trei saptamani, gropile vor reaparea. Acum insa, orasul este curatat ca-n palma, spatiile verzi, scuarurile, suprafetele cu gazon, indeosebi cele din zona centrala si de pe traseul parcurs de coloana prezidentiala, sunt tunse, aranjate, udate, ce mai?!, cum ar spune o mare poeta, sarbatoare ca la chenzina. E limpede, zelul liderilor locali ai PSD arata ca ei au considerat vizita un adevarat examen. Mai ales ca acum sunt aproape siguri ca parintele spiritual al partidului de guvernamant le va fi baci, de vor ori nu vor, pana la adanci batraneti.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite