Statul român vrea să preia rafinăria Arpechim

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Statul român vrea să preia rafinăria Arpechim
Statul român vrea să preia rafinăria Arpechim

Statul român vrea să preia rafinăria Arpechim de la Petrom prin intermediul combinatului chimic Oltchim şi să o dezvolte în parteneriat cu azerii de la SOCAR, a declarat secretarul de stat din Ministerul Economiei Tudor Şerban, în cadrul Black Sea Energy and Economic Forum.

"După cum ştiţi, toate capacităţile de prelucreare a ţiţeiului din România au fost privatizate. Ne gândim să construim o rafinărie a statului român. Sunt ţări din zona caspică ce preferă relaţiile de la stat la stat în locul celor dintre firmele private", a spus Şerban, în cadrul forumului.

Ulterior, el a declarat presei că se referă la preluarea înapoi la stat a unei capacităţi de rafinare care nu mai reprezintă o prioritate pentru compania care a cumpărat-o, respectiv Arpechim.

Acesta a adăugat că România este singurul stat care a primit o ofertă dintr-o ţară caspică pentru livrarea a 7,3 miliarde de metri cubi gaze prin viitoarea conductă Nabucco, cu condiţia ca acest gazoduct să fie primul funcţional. Şerban a refuzat să nominalizeze statul caspic la care se referă.

Până în prezent, nu a fost semnat niciun contract între traderii de gaze şi ţările caspice privind transportul gazelor din Nabucco, ceea ce a determinat analiştii de profil să se îndoiască în privinţa existenţei unor cantităţi suficiente de gaze caspice pentru alimentarea capacităţii de 31 de miliarde de metri cubi a conducte.

Oficialii companiei azere de stat de petrol şi gaze, SOCAR, prezenţi la Bucureşti săptămâna trecută, şi-au afirmat disponibilitatea de a furniza,după construirea gazoductului  Nabucco si stabilirea condiţiilor de colaborare, o parte din cantitatea necesara de gaz.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite