Arme bune pentru NATO, ignorate de MApN

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Academia Tehnică Militară proiectează de ani buni tehnică de luptă, vândută pe piaţa europeană Munca de cercetare în domeniul militar a fost "încurajată" de Ministerul

Academia Tehnică Militară proiectează de ani buni tehnică de luptă, vândută pe piaţa europeană

Munca de cercetare în domeniul militar a fost "încurajată" de Ministerul Apărării, în 2006, cu 1,5 milioane de euro, în condiţiile în care România a contribuit cu 275 milioane de euro la Programul European de Cercetare. Aceşti bani se pot întoarce în ţară, însă numai sub forma unor finanţări pentru proiecte care să se impună pe piaţa europeană. În caz contrar, România ar urma să subvenţioneze programe similare din state ca Franţa sau Suedia. Şi asta cu toate că armamentul proiectat în România se exportă de ani buni în ţări membre NATO.

Lider pe piaţa naţională a cercetării în domeniu este Academia Tehnică Militară din Bucureşti. Instituţia universitară a câştigat, începând cu anul 2000, peste 80 de proiecte pentru modernizare şi cercetare, în valoare totală de peste 15 milioane de euro, din care 1,5 milioane de euro de la buget. Din partea Ministerului Apărării, ATM a primit doar 130.000 de euro anul trecut, potrivit rectorului Doru Safta. Astfel, Academia Tehnică Militară s-a bazat pe fondurile obţinute de la Ministerul Educaţiei şi Cercetării şi de la 35 de cofinanţatori. Iar rezultatele sunt vizibile. Exemplu: focosul de proximitate pentru muniţie reactivă, proiectat în 2003 de ATM, s-a vândut în 15.000 de exemplare. "Am să recomand Statului Major General să ia în considerare achiziţionarea unor produse proiectate de ATM", a declarat, anul trecut, ministrul apărării, Sorin Frunzăverde. Şeful MApN s-a interesat în mod special de pistolul mitralieră de calibru 5,56 milimetri, compatibil cu muniţia NATO. Totuşi, Departamentul pentru Armamente, structură responsabilă cu achiziţiile, s-a rezumat la următoarea replică: "Produsele brevetate de Centrul de Excelenţă - Laborator de Explozivi şi Muniţie din Academia Tehnică Militară pot fi achiziţionate numai dacă au fost cerute şi introduse în Programul Anual al Achiziţiilor Publice de cel puţin un beneficiar final care dispune de fondurile necesare". Din anul 2000, "beneficiarii finali" de pe mapamond au avut de ales între produse precum bomba de aviaţie cu profil optim, muniţia cu potenţial crescut de perforare, lansatorul de grenadă pentru acţiuni antitero şi sistemul de securitate pentru gestionarea crizelor şi conflictelor, toate proiectate de ATM şi realizate în consorţiu cu diferiţi agenţi comerciali din ţară.

Căutaţi de Siemens, Alcatel şi Motorola

"Nu scoatem niciun ban din vânzarea armelor", a ţinut să sublineze rectorul Safta, explicând că instituţia pe care o conduce se rezumă la cercetare, testare şi expertiză. Generalul de brigadă Tudor Cherecheş, preşedintele Centrului de Excelenţă din cadrul academiei, a spus că laboratorul ATM poate să testeze cele 31 de TAB-uri pe care Ministerul Apărării le va achiziţiona anul acesta. "Avem competenţe, trebuie doar să fim solicitaţi. Noi am fost cei care au analizat cauzele tragediei de la Mihăileşti", a adăugat generalul Cherecheş. În plus, rectorul Doru Safta a vorbit despre proiectele destinate domeniului civil, precum sistemul de securitate pentru conturile bancare, supravegherea video şi creşterea productivităţii rulmenţilor. "Suntem căutaţi de firme precum Siemens, Alcatel şi Motorola", a anunţat el. În ciuda lipsei de interes a Ministerului Apărării, Academia Tehnică Militară vizează, pentru 2007, aproape trei milioane de euro pentru modernizarea laboratorului, plus alte proiecte care totalizează sute de milioane de euro, bani puşi la bătaie de UE.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite