Strategii de război la cafenea sau cât de multe ştiam despre ruşi în 1941
0La declanşarea ofensivei pentru eliberarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, majoritatea trupelor române, dar şi societatea românească nu erau deloc pregătite pentru un conflict de o asemnea proporţie. Memoriile ofiţerul de geniu Kiriţescu K. Vladimir stau mărturie acestui fapt. Mulţi considerau atunci că nici nu vor apuca să lupte şi pacea va fi semnată. Lucrurile au stat complet diferit. Iată deci o frântură de viaţă cotid
„Duminică, 22 iunie 1941
La ora şase dimineaţa mă aflam într-un tramvai care circula din piaţa Buzeşti către Dinicu Golescu şi în jos, spre Cişmigiu. Urma să cobor la Sanatoriul Militar «Elena Heraclide» (anexă a Spitalului Militar Central, situată vizavi de fostul local al Clubului Sportiv al Armatei «Steaua», strada Virgiliu colţ cu Calea Plevnei - n.a.), unde eram internat din cauza unui accident suferit pe zonă lângă Huşi, încă înainte de sosirea medicilor sanatoriului. Plecasem în seara precedentă cu asentimentul tacit al sorei-şefe, pentru ca să-mi petrec noaptea acasă la mama mea, pe [strada] Doctor Felix, unde se afla şi soţia mea.
Înainte de a coborî din tramvai am observat un ziar desfăcut pe pupitrul de conducere al vatmanului şi, sub titlul ziarului, inserate cu litere mari, cuvintele: «OSTAŞI! ORDON TRECEŢI PRUTUL!»
Click aici pentru mai multe fotografii din Bucureşti în primele zile de mobilizare din 1941
Am înţeles dramaticul adevăr. Războiul a cărui fantomă se plimba prin Europa încă de la ocuparea Austriei, încă de la cedarea zonei sudiţilor, urmată de transformarea Cadrilaterului Bohemiei în protectorat german, războiul, care devenise un fapt oficial recunoscut de marile state europene după intrarea trupelor germane, succedate de cele sovietice, peste biata Polonie, acest război cu perspective înfiorătoare, care ne smulsese printr-un Ultimatum brutal şi un Diktat perfid şi umilitor, în 26 iunie 1940, braţele ţării cu umeri cu tot, Basarabia şi Transilvania, de acum urma să ne cuprindă în flăcările lui mistuitoare, efectiv.
M-am grăbit să ajung în salonul în care eram repartizat şi să-mi aranjez ţinuta corespunzătoare de pacient.
Cu oarecare surprindere mi-am dat seama că ceilalţi ofiţeri pacienţi erau deja la curent cu uluitoarea ştire. Mai surprinzătoare mi-a fost satisfacţia, oarecum exuberantă, a unora mai tineri care declarau că au auzit cu urechile lor clopotele Catedralei din Chişinău răsunând în difuzoare, semn că trupele noastre eliberaseră deja acest mare şi tradiţional oraş. Desigur, fusese vorba de o trasmisie a unei înregistrări mai vechi.
Unii mai tineri şi mai naivi se temeau să nu ajungă pe front tocmai la încheierea păcii!
Bucuria manifestată dovedea, în realitate, cât de mult acest ţinut dintre Prut şi Nistru - Basarabia - era considerat parte integrată a ţării, România Mare, cât de profundă fusese durerea fiecăruia dintre noi, care ne identificasem integral şi indisolubil cu acest adevăr istoric şi faptic, cât de mare fusese durerea şi poate şi dezamăgirea, la cedarea acceptată în faţa presiunilor ameninţătoare ale Uniunii Sovietice cu un an înainte, cu cât de mare entuziasm era privit acest act de reparare al nedreptăţii istorico-politice săvârşită, indiferent de preţul ce va fi dat să-l plătească din nou mult încercatul nostru neam românesc, indiferent de sacrificiul ce ar fi urmat să-l suporte fiecare dintre noi. (...)
Se încarcă comentariile...
