Armata bulgară se lansează în afaceri imobiliare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

spre vânzare sau la schimb pentru obţinerea unor locuinţe. Majoritatea acestor imobile se află la Sofia, dar şi la Iambul şi Plovdiv, oraşe lângă care vor fi amplasate viitoarele baze

spre vânzare sau la schimb pentru obţinerea unor locuinţe. Majoritatea acestor imobile se află la Sofia, dar şi la Iambul şi Plovdiv, oraşe lângă care vor fi amplasate viitoarele baze militare bulgaro-americane.
Ca toate forţele membre ale fostului Pact de la Varşovia şi Ministerul bulgar al Apărării se confruntă cu probleme de subfinanţare. Fondurile necesare modernizării la standarde NATO lipsesc. Armata mai are încă de primit bani pentru combustibilul şi materialele consumate în timpul operaţiunilor de salvare din zonele afectate de inundaţii. Bugetul pentru cheltuielile militare pe 2006 reprezintă doar 2,3% din PIB şi e mai mic cu câteva procente decât suma minimă necesară, susţin responsabilii militari de la Sofia. La sfârşitul anului trecut, NATO a cerut mărirea sumelor destinate armatei, avertizând Bulgaria că va fi considerată un partener de neîncredere, scria presa sofiotă. Pentru a mai face rost de bani, Ministerul bulgar al Apărării s-a gândit să scoată la vânzare imobilele rămase nefolosite în urma procesului de reorganizare a forţelor sale armate. Acceptă chiar şi locuinţe la schimb care vor fi oferite angajaţilor. Forţele armate de peste Dunăre s-au mai şi autofinanţat. Exerciţiile militare comune bulgaro-americane, organizate la baza militară Novo Selo Bulgaria, au atras investiţii de peste 3 milioane de dolari. În ultimii 13 ani, Statele Unite au oferit peste 100 milioane de dolari în cadrul programelor de asistenţă pentru securitate, inclusiv în programele de educaţie, instrucţie militară şi asistenţă umanitară.

De la 120.000 de militari la 39.000
Armata bulgară a ales să treacă la profesionalism. Actualmente, 31 la sută din efectivele sale sunt angajate pe bază de contract. Armata aerului şi marina vor fi complet profesionalizate anul acesta. Reformarea a debutat în 1997 pentru a atinge standardele necesare pentru a adera la NATO, lucru care s-a întâmplat în 2004. Efectivele sale se ridicau, în 1989, la 120.000 de oameni, în 2003 erau de 51.000, urmând ca, în 2010, să ajungă la 39.000.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite