Armata Romana isi va cumpara noi tipuri de masini blindate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

O delegatie romana formata din specialisti ai Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Industriei si Resurselor se afla in aceste zile in Austria, pentru a studia posibilitatile de cooperare

O delegatie romana formata din specialisti ai Ministerului Apararii Nationale si Ministerului Industriei si Resurselor se afla in aceste zile in Austria, pentru a studia posibilitatile de cooperare dintre uzinele producatoare de tehnica militara din cele doua tari. Delegatia este condusa de secretarul de stat Gheorghe Matache, seful Departamentului pentru Armamente din MApN. Programul delegatiei a inclus si o vizita la sediul firmei Steyr Daimler Puch, care produce gama de vehicule blindate Pandur. Loctiitorul secretarului de stat pentru Armamente, generalul Ion Eftimie Sandu, ne-a declarat, ieri, ca pana la sfarsitul anului curent Romania isi va finaliza strategia de inzestrare cu tehnica militara, care va stabili modalitatile de inlocuire a unor categorii de armament si care va intra in vigoare din anul 2005. Printre echipamentele ce trebuie inlocuite se afla si transportoarele amfibii blindate. Armata Romana are acum in dotare cateva sute de asemenea vehicule, de tip TAB 77, TABC 79 si B 33 Zimbru. Cel mai nou dintre ele, "Zimbru", este produs in serie din anul 1993. Un model si mai modern a fost realizat, in cooperare, de industria de aparare din Romania si Turcia, dar nu a intrat in dotarea Armatei Romane. Pentru noua strategie de inzestrare cu tehnica militara a Romaniei se cauta parteneriate cu diferite firme din Europa, pentru a gasi varianta optima din punct de vedere militar si financiar. Modelul de transportor denumit Pandur, pe care l-a studiat in Austria delegatia romana, este tip 6x6 si a fost lansat in fabricatia de serie acum sapte ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite