Noiembrie, luna „Ardelenilor”

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Noiembrie, luna „Ardelenilor”
Noiembrie, luna „Ardelenilor”

Începând de astăzi, timp de patru săptămâni, puteţi achiziţiona colecţia „Ardelenii” numai împreună cu ziarul „Adevărul” şi revista „Adevărul magazin de duminică”, la preţul special de 14,99 lei.

Colecţia conţine cele trei DVD-uri, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Artista, dolarii şi ardelenii” şi „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, dar şi un box de colecţie cadou. În primul film, „Profetul, aurul şi ardelenii”, publicul face cunoştinţă cu doi fraţi, Traian (Ilarion Ciobanu) şi Romulus (Mircea Diaconu), care iau drumul Americii în căutarea celui de-al treilea frate, Ion (Ovidiu Iuliu Moldovan), care a emigrat cu mai mulţi ani în urmă.

Acţiunea are loc la sfârşitul secolului al XIX-lea. Ajunşi în Cedar City, cei doi necunoscători ai limbii engleze reuşesc să intre în diverse încurcători, care mai de care mai hilare. În momentul în care, prin tot oraşul, descoperă fotografiile fratelui lor Ion, pentru prinderea căruia se oferă recompensă, ei îşi imaginează că acesta a ajuns un „om mare”.

Autorităţile îi primesc însă cu ostilitate, iar atunci când ajung să-l cunoască pe profetul Waltrope, conducătorul sectei mormonilor, lucrurile se complică şi mai mult. Într-un final, Romulus şi Traian se întâlnesc cu Ion şi află că acesta e considerat un justiţiar hotărât să lupte împotriva lui Waltrope şi a oamenilor lui care îşi însuşesc abuziv din aurul căutătorilor. Cei trei fac front comun şi în final reuşesc să înfrângă răul.

Trei ardeleni printre americani

image

Cele trei filme ale seriei „Ardelenii” au fost lansate în 1978, 1980 şi 1981



În cea de-a doua peliculă, „Artista, dolarii şi ardelenii”, Traian face cunoştinţă cu o frumoasă cântăreaţă, Anabelle – interpretată de Rodica Tapalagă, în mrejele căreia cade fermecat. Îndrăgostit până peste cap, el vrea s-o ceară în căsătorie, fără să ştie însă nimic despre trecutul ei, ea dovedindu-se a fi o răufăcătoare.

Între timp, cei trei eroi continuă seria peripeţiilor pe tărâm american şi chiar învaţă câteva cuvinte englezeşti. Cu toate acestea, Traian se hotărăşte să rămână loial limbii natale şi începe să ţină americanilor cursuri despre democraţie în ardeleneşte. În cel de-al treilea şi ultimul film al seriei, „Pruncul, petrolul şi ardelenii”, cei trei fraţi Traian, Romulus şi Ion încep să simtă dorul de casă şi vor să se întoarcă, însă unul dintre ei se căsătoreşte. Cum soţia lui este însărcinată, aceasta îşi convinge soţul să rămână în America şi chiar să cumpere o fermă unde să-şi crească viitorii copii. Noii lor vecini se dovedesc a fi emigranţi maghiari din Ardeal, iar între cele două familii se nasc dispute din cauza cultului fiecăreia pentru Avram Iancu sau Lajos Kossuth. Dar cum certurile apar de obicei din plictiseală, atunci când sunt atacaţi de bandiţi, membrii celor două familii fac front comun şi se salvează unii pe ceilalţi. 

Actori mari în roluri celebre

În rolurile principale apar Ilarion Ciobanu, care-l interpretează pe Traian Brad, Ovidiu Iuliu Moldovan - Ion Brad, Mircea Diaconu – Romulus Brad. În film îi veţi mai recunoaşte pe Victor Rebengiuc, Olga Tudorache, sau Jean Constantin.

Ilarion Ciobanu s-a născut pe 28 octombrie 1931, la Ciucur, în Tighina. A copilărit la Constanţa, iar în 1958 a intrat la I.A.T.C. (Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică), pe care însă nu l-a absolvit pentru că a început lucrul la producţia „Setea”, alături de Ion Besoiu şi Amza Pellea, film ce a consacrat de altfel şi debutul său în cinematografie, când împlinise deja 30 de ani.Mare iubitor de rugby, el a debutat în 1948, la Ştiinţa Bucureşti, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella.

A urmat transferul la Dinamo Bucureşti, unde a devenit celebru, iar ultima parte a carierei şi-a petrecut-o la Progresul Bucureşti, între 1959 şi 1962. A jucat în peste 50 de filme, printre care „Răscoala” (1965), „Toate pânzele sus” (1976), „Nemuritorii” (1974) şi „Mihai Viteazul” (1970). A semnat de asemenea regia filmelor „Omul de lângă tine” şi „Mara”. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum „Tancul” şi „Bored”. În 2004, actorului i-a fost acordat Premiul de Excelenţă pentru contribuţia sa în arta cinematografiei. Ilarion Ciobanu a încetat din viaţă la 7 septembrie 2008.

Ovidiu Iuliu Moldovan s-a născut la 1 ianuarie 1942, în satul Vişinelu din judeţul Mureş. Moldovan a absolvit IATC în 1964, la clasa profesorului Octavian Cotescu. A debutat pe scena Naţionalului din Timişoara în piesa „Pogoară iarna“ şi a jucat pe scena timişoreană până în 1969. În 1970 s-a angajat la Teatrul Naţional Bucureşti, unde a debutat cu rolul Oswald din „Regele Lear“. A mai jucat în spectacolele „Despot Vodă“, „Jocul ielelor“, „Medeea“, „Livada cu vişini“, dar şi în filme precum „Pruncul, petrolul şi ardelenii“ sau „Dreptate în lanţuri“. Ovidiu Iuliu Moldovan s-a stins din viaţă la 12 martie 2008, la Bucureşti.

Mircea Diaconu s-a născut la 24 decembrie 1949, în Vlădeşti, judeţul Argeş. A absolvit cursurile IATC-ului în 1971. A debutat în 1970, la Teatrul Bulandra, în spectacolul „Harfa de iarbă”, de Truman Capote. Primul film în care a jucat a fost „Nunta de piatră”, în regia lui Dan Piţa. În 1972, a fost angajat de regizorul Liviu Ciulei, la Teatrul Bulandra, unde a rămas până în 1982, când a devenit actorul Teatrului Nottara. A jucat în peste 30 de filme din care amintim „Bietul Ioanide” sau  „De ce trag clopotele, Mitică?”

Rebengiuc, actorul anului 2004

image

Ion Brad (Ovidiu Iuliu Moldovan) apare în rolul justiţiarului din Cedar City


Victor Rebengiuc s-a născut la 10 februarie 1933 în Bucureşti. A absolvit cursurile UNATC în 1956. În 1957 a devenit membru al trupei Teatrului Bulandra Bucureşti, însă a jucat şi în spectacolele altor teatre, precum Teatrul Naţional Bucureşti, Teatrul Mic, Teatrul Naţional din Cluj Napoca sau Teatrul Arca. A fost rector al UNATC „I. L. Caragiale” din Bucureşti şi director al Teatrului Bulandra între anii 1996-1998. În 2004 a fost declarat, alături de Maia Morgenstern, actorul anului.

Printre piesele de teatru în care a apărut amintim „Azilul de noapte” de Maxim Gorki, „O scrisoare pierdută” de I. L. Caragiale,  „Unchiul Vanea” de Anton Pavlovici Cehov, „Visul unei nopţi de vară” de William Shakespeare şi „Copilul îngropat” de Sam Shepard. Printre cele mai cunoscute filme în care a apărut se numără „Pădurea spânzuraţilor”,  „De ce trag clopotele, Mitică?”, „Faleze de nisip”, „Moromeţii” sau „Balanţa”.

Olga Tudorache, iubitoare de teatru

Olga Tudorache s-a născut la 11 octombrie 1929, în comuna Oituz, judeţul Bacău, şi a absolvit Institutul de Teatru din Bucureşti în anul 1951. A jucat în numeroase piese pe scena Teatrului Mic din Bucureşti, printre care: „Cântăreaţa cheală”, „Richard al II-lea”, „Baltagul”, „Antigona” sau „Richard al III-lea”. Pe scena Teatrului Naţional Bucureşti a putut fi admirată în piesele „Noiembrie” de Ana Maria Bamberger, regia Alice Barb, sau „Regina Mamă” de Manlio Santanelli, regia Gelu Colceag. Printre filmele în care a jucat se numără „Tudor”, „Răzbunarea haiducilor”, „Profetul, aurul şi ardelenii”, „Prea cald pentru luna mai”, „Tusea şi junghiul”, „Doi haiduci şi o crâşmăriţă” sau „O vară de neuitat”.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite