Ardelenii morţi în Elveţia au fost îngropaţi la Borşa

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sute de localnici i-au însoţit pe ultimul drum pe cei patru membri ai familiei Hora. Apropiaţii nu ştiu încă dacă Teodor Hora şi-a omorât soţia şi copiii şi apoi s-a sinucis sau dacă cei patru au fost victimele unui atac.

Vestea că toţi cei patru români au murit împuşcaţi săptămâna trecută în Elveţia a ajuns rapid la Borşa, oraşul de baştină al Mariei Hora. Presa elveţiană anunţa că Teodor Hora (52 de ani) şi-a împuşcat soţia, Maria (47 de ani) şi cei doi fii, după care s-a sinucis. Întreaga comunitate a fost zguduită de tragedie, iar sâmbătă, curtea casei părinteşti a maramureşencei a devenit neîncăpătoare pentru toţi cei care au dorit să-i conducă pe ultimul drum.

Cazul a fost intens mediatizat în presa elveţiană, unul dintre articolele apărute arătând că bărbatul ar fi făcut cumplitul gest din cauza problemelor financiare şi că ar fi lăsat un bilet în care îşi explica gestul.

Familie urmărită de ghinion

Localnicii care au cunoscut familia nu cred că Teodor pe care îl ştiau ei ar fi putut să-şi împuşte copiii şi nevasta. Unul dintre ei îşi aminteşte şi cum au ajuns cei doi în Elveţia, acum mai bine de un sfert de veac. „Maria a plecat de aici acum vreo 25 de ani, iar el acum vreo 30 de ani. Ea era dansatoare la Ansamblul «Cercănelul» şi a plecat odată să dea un spectacol acolo”, spune borşeanul care a refuzat să îşi dezvăluie identitatea. „A venit directorul de la ansamblu şi ne-a spus ca Maria nu mai vine acasă”, continuă el.

Povestea ei de dragoste i-a impresionat atunci pe toţi cei care o cunoşteau. Tânăra care avea 20 de ani l-a cunoscut în Elveţia pe cel care i-a devenit în curând soţ şi nu s-a mai întors în ţară. Teodor, originar din judeţul Timiş, avea un atelier de lăcătuşerie. Borşenii spun că familia era foarte bine văzută în comunitate şi că, totodată, a fost parcă urmărită de ghinioane.

„Tatăl Mariei a murit la doar 47 de ani, electrocutat, în curtea casei. Acum doi ani, a murit un alt nepot, ce tocmai se întorsese din Italia. A fost un accident rutier cumplit, băiatul era cu moticicleta şi a fost lovit de o maşină”, spune un alt localnic.

Slujbă cu patru preoţi

Preotul paroh Gavrilă Roman spune că în cei 10 ani de preoţie nu a mai pomenit aşa o tragedie. „E un caz şocant. Eu de când sunt preot nu am mai asistat la aşa ceva. Toţi suntem şocaţi de cele petrecute”, spune părintele. Preotul Roman a oficiat slujba de înmormântare alături de alţi trei preoţi. La înmormântare au fost prezenţi câteva sute de borşeni.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite