Ardaf îşi majorează capitalul social

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Acţionarii Generali PPF Holding, acţionarul majoritar al companiei de asigurări Ardaf, au decis să majoreze capitalul social al asiguratorului cu 200 de milioane de lei (aproximativ 47 milioane de euro) prin compensarea unei creanţe de 37 de milioane de euro, plus dobânda aferentă şi un aport în numerar, după oferta de preluare, informează un comunicat remis, astăzi, pieţei Rasdaq a Bursei de Valori Bucureşti (BVB).

O suplimentare similară a capitalului a fost respinsă de compania Generali PPF Holding,c are deţine 82% din acţiunile Ardaf,  la începutul lunii martie, deoarece legislaţia pieţei de capital nu îi permitea acesteia să dobândească alte titluri la asiguratorul român până la finalizarea unei oferte de preluare.

Majorarea de capital de 200 de milioane de lei va fi discutată la 22 iulie, în Adunarea Generală a Acţionarilor (AGA), potrivit raportului remis Bursei de Valori Bucureşti.
Compania Generali PPF Holding, înregistrată în Olanda, a intrat în acţionariatul Ardaf în luna iunie a anului trecut, când a preluat de la PPF Alpha Limited un pachet de 72,75% din acţiunile Ardaf, pe care compania le controla prin intermediul Iberian Structured Investments.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite