"Arborele sexului", pe cale de dispariţie în Uganda

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Afrodiziacul numărul unu al Ugandei, un soi de portocal pitic numit de oamenii de ştiinţă "citropsis articulata", se află în pericol de dispariţie, relevă AFP. Considerat de tradiţia locală

Afrodiziacul numărul unu al Ugandei, un soi de portocal pitic numit de oamenii de ştiinţă "citropsis articulata", se află în pericol de dispariţie, relevă AFP. Considerat de tradiţia locală un "arbore al sexului", acesta are nişte rădăcini care, dacă sunt consumate, au un efect similar medicamentului Viagra şi, în plus, nu costă nimic.

Pentru că, după ce este smuls din pământ pentru a-i fi utilizate rădăcinile, arborele nu se mai înmulţeşte, citropsis devine pe zi ce trece tot mai greu de găsit. În plus, fructele acestei specii pitice de portocal roşu sunt foarte gustoase. Oamenii din zona pădurii Mabira, una dintre cele mai frumoase din Africa, au toate motivele să-l regrete.

"Rădăcina de citropsis îşi face efectul după trei ore de la consumarea sa", afirmă nostalgic Kasozi Bruham, un "client" regulat, de 49 de ani, care locuieşte la 50 de kilometri în estul Kamparei. "Suntem îngrijoraţi de rărirea citropsisului. Aici există o mare problemă cu impotenţa, iar oamenii vor fi nevoiţi să se dispenseze de acest arbore şi să-şi cumpere un medicament echivalent", afirmă alarmat localnicul.

Maud Kamatenesi-Mugisha, botanist şi specialist în sănătatea reproducerii, spune că tulburările de erecţie în Uganda sunt frecvente şi sunt provocate de stres sau şomaj, fiind în legătură directă cu diabetul, hipertensiunea şi malnutriţia.

Din nefericire, aproximativ 80% din locuitorii ugandezi depind de plantele medicinale pentru a-şi întreţine sănătatea zilnică, în condiţiile în care medicamentele moderne sunt prea scumpe, iar spitalele sunt situate la distanţe mari faţă de locuinţe. (Ioana Bogdan)

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite