Arad: Tot mai mulţi bebeluşi abandonaţi în spitale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Micuţii sunt adoptaţi după ce au fost părăsiţi de părinţii naturali.

Peste 50 de copii mai mici de doi ani, sunt, la această oră, abandonaţi în spitalele din oraş.

Situaţia abandonurilor este pe zi ce trece tot mai dramatică în judeţul Arad. De la începutul anului, zece bebeluşi au fost părăsiţi în maternităţi.

Sunt părăsiţi şi la medicii pediatrii

Fie că nu îşi doresc ori nu au posibilitatea să-şi crească copilul venit pe lume, tot mai multe mame îşi abandonează pruncii în maternităţi şi secţiile de pediatrie din spitale, ori îi aduc la Direcţia Generală de Asistenţă şi Protecţia Copilului (DGASPC). Media vârstei copiilor abandonaţi este între 0 şi 2 ani. Potrivit cadrelor medicale de la Spitalul Judeţean din Arad, multe femei îşi aduc bebeluşii la pediatrie sub pretextul că aceştia sunt bolnavi şi îi abandonează acolo.

„Micuţii părăsiţi sunt preluaţi de Serviciul de Asistenţă Maternală din cadrul DGASPC Arad. Numai în cursul anului 2008 au fost preluaţi 57 de micuţi cu vârste între 0-2 ani, iar în anul 2009, până în prezent, au fost plasaţi la asistenţi maternali 10 bebeluşi părăsiţi în spitale”, a declarat Paul Costin, inspector în cadrul Direcţiei Generale de Asistenţă şi Protecţia Copilului Arad.

Dacă părinţii revin la sentimente mai bune, acest lucru se poate întâmpla numai după ce o echipă de inspectori din cadrul Direcţiei pentru Protecţia Copilului monitorizează familia care şi-a lăsat micuţul în grija autorităţilor.

În urma mai multor ore de consiliere cu părinţii, inspectorii de specialitate hotărăsc că micuţul poate reveni la o viaţă normală. „În cazurile în care copiii ajung să beneficieze de o măsură de plasament la asistent maternal profesionist, asistenţii sociali reevaluează periodic împrejurările care au dus la instituirea plasamentului, încercând reintegrarea copilului acolo unde împrejurările s-au modificat în sens pozitiv” a mai adăugat Paul Costin.

În cursul anului 2008 au fost abandonaţi în spitale 57 de bebeluşi
Paul Costin, inspector

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite