Arad: Voluntari împotriva duşmanilor pădurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Vara aceasta aduce noutăţi nu tocmai plăcute pentru cei care nu protejează mediul în Pădurea Ceala.

Zona Ceala a fost igienizată în toamnă. De-a lungul drumului principal, asfaltat, o mulţime de deşeuri au fost abandonate din nou, în pădure sau pe păşunile împădurite. Acest lucru a dus la luarea unor măsuri mai drastice.

„Din acest sezon nu ne vom rezuma doar la strângerea gunoaielor cu voluntari. Vom aplica sancţiuni care pornesc de la 100 lei şi pot ajunge la 1.000 lei. Am rezolvat şi problema depistării celor care le abandonează în aria protejată“, a declarat Ovidiu Pârv, directorul Administraţiei Parcului Natural Lunca Mureşului.

Prinşi de poliţie

Astfel, a fost iniţiată o colaborare cu voluntari care să ajungă în acelaşi timp cu cei care vin la picnic şi care să rămână în zonă până cel puţin la plecarea turiştilor. Voluntarii vor transmite numărul de înmatriculare al maşinilor şi vor indica persoanele, cu posibila fotografiere a acestora, care au abandonat resturi menajere.

În colaborare cu poliţia, aceste maşini vor fi oprite la ieşirea din pădure sau la intrarea în municipiul Arad, unde vor fi aplicate sancţiuni. Administraţia Parcului Natural Lunca Mureşului nu urmăreşte neapărat sancţionarea arădenilor, ci conştientizarea acestora asupra importanţei păstrării unui mediu curat.

image

Vom da amenzi care pornesc de la 100 lei şi ajung la 1.000 lei

image


Ovidiu Pârv, director  Parc natural

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite