Arad: Tinerilor arădeni le place milităria

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Informatica se menţine în topul preferinţelor tinerilor când vine vorba de opţiuni. Elevii din clasele terminale au participat şi în această dimineaţă, în număr mare, la Târgul „Universitas”  pentru o specializare de viitor.

Zeci de instituţii de învăţământ din Arad şi-au prezentat, timp de trei zile, oferta legată de specializările puse la dispoziţia elevilor care termină opt clase sau liceul. Începând de la meserii specializate precum electricieni, informaticieni, instalatori, mecanici şi până la specializări real-umane, tinerii se pot orienta spre cariera dorită.

Tentaţi de arme
Pentru elevii din clasele a VIII-a, liceele arădene au pus la dispoziţie nenumărate pliante cu profilurile pe care aceştia le-ar putea urma. Cele mai solicitate şi tentante meserii au fost cele din cadrul armatei. Tinerii s-au arătat extrem de încântaţi când au văzut ghidul de orientare profesională pus la dispoziţie de către cadrele militare.
„Mi-ar plăcea să urmez o carieră militară. Ador uniforma lor şi cred că m-aş descurca de minune, deşi sunt conştient că va fi destul de greu. Vreau să-mi construiesc prin propriile forţe o carieră de succes în acest domeniu, de aceea mă pregătesc deja de probele pe care le voi da”, a declarat  Marius Florescu, elev.
Elevii care în această vară vor primi diploma de bacalaureat susţin că doresc să continue să studieze în ţară. Asta, pentru că, în cazul în care nu ar prinde o bursă,  studiile în străinătate ar însemna un efort financiar prea mare pentru părinţi.
„Eu sunt de părere că cine vrea să înveţe o poate face şi în ţară şi în străinătate la fel de bine. Personal vreau să rămân în Arad. Nu vreau să-mi împovărez părinţii cu taxe prea mari“, a spus Alexandra Miraş. Specializările cele mai solicitate în noul an universitar continuă să rămână informatica, marketingul, dreptul, medicina şi eco-turismul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite