Arad: Terasa incendiată pe lac nu se mai poate reface

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Arad: Terasa incendiată pe lac nu se mai poate reface
Arad: Terasa incendiată pe lac nu se mai poate reface

Incendiul de acum trei zile a distrus complet terasa, care era de ani de zile unul din reperele principale din zona ”Podgoria”.

Proprietarul complexului Lake Grove a luat decizia să nu refacă terasa distrusă în incendiul provocat de o femeie care nu îşi explică gestul ei. „Mă doare sufletul când văd cum arată acum locul. Vom trimite primăriei actele prin care îi anunţăm că renunţăm la suprafaţa închiriată pe lac”, a spus patronul Dumitru Varvaroi.

„Îmi pare rău că s-a ajuns aici. De când am deschis, am încercat să ne ţinem departe de scandaluri. Singurele probleme le-am întâmpinat cu curăţenia lacului, nu puteam noi să fim responsabili pentru că toţi aruncă în apă gunoaiele”, a mai spus patronul.

Pentru familia proprietarului, gestul femeii care a dat foc terasei e inexplicabil. Patronul şi asociaţii lui spun că au văzut-o prima oară în viaţa lor atunci când poliţiştii au adus-o pentru reconstituire. Suceveanca V.M. a fost audiată mai multe ore de poliţişti, cărora le-a spus că nu ştie ce a determinat-o să devină piromană. Judecătorii au decis să o supună unei expertize psihiatrice.

Nu era asigurată

Pagubele au fost estimate la aproximativ 30.000 de euro, iar bunurile distruse nu erau asigurate. „Dacă aveam asigurare, poate mai făceam ceva”, a afirmat Varvaroi. Singura modalitate de recuperare a pierderii ar fi acţionarea în judecată a femeii care a pus focul, dar patronii nu-şi pun mari speranţe. „Din moment ce a fost internată la psihiatrie, la ce să mă pot aştepta?”, a conchis omul de afaceri.

Ciudat
Femeia care a pus focul spune că nu ştie de ce a făcut asta


"Mă doare sufletul când văd cum arată locul. Am întâmpinat probleme doar cu curăţenia lacului".
Dumitru Varvaroi, patron Lake Grove

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite