Arad: Începe drumul spre Golgota prin Săptămâna Mare

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În fiecare seară, de la ora 18.00, în toate bisericile se oficiază Deniile. Credincioşi ortodocşi sunt de astăzi în Săptămâna Mare, în care se rememorează călătoria lui Iisus din Ierusalim până pe Golgota.

Cele mai aşteptate sunt Deniile, slujbe speciale în care sunt evocate patimile lui Iisus. În Sfânta Luni, la Denie, este pomenit Iosif cel Preafrumos, patriarhul din Vechiul Testament în care Biserica vede o preînchipuire a lui Hristos. Astăzi se face pomenirea smochinului neroditor, care s-a uscat după ce a fost blestemat de Dumnezeu.
În Sfânta Marţi, denia aminteşte de şirul predicilor în care Hristos a prevestit distrugerea templului din Ierusalim, moartea şi Învierea Sa. În Sfanta Miercuri, Denia aduce în prim-plan pe Iuda în mintea căruia se coace gândul trădării şi pe femeia desfrânată devenită mărturisitoare, care spală picioarele lui Iisus cu lacrimi şi Îl unge cu mir spre veşnica ei mântuire.

Sărutul lui Iuda
În Joia Mare este Denia celor 12 Evanghelii. În această zi, Iisus a spălat, în semn de smerenie, picioarele ucenicilor Săi. În aceeaşi zi, Iisus a instituit taina Euharistiei, s-a rugat în grădina Ghetsimani şi a primit în toiul nopţii sărutul lui Iuda. Sfânta Vineri sau Vinerea neagră este ziua în care Iisus a fost judecat, batjocorit, schingiuit, răstignit, mort şi îngropat. În biserici, Denia Prohodului. Sfânta Sâmbătă este zi de reculegere. Credincioşii se pregătesc pentru marea veghe de peste noapte, când, în toate bisericile, la miezul nopţii, preoţii vestesc Învierea. „În această săptămână, la fiecare slujbă, simţim cu adevărat puterea lui Dumnezeu“, a declarat Carina Maier, studentă.
Slujbele deniilor încep în toate bisericile la ora 18.00. „La Catedrala ortodoxă veche, în zilele de joi şi sâmbătă, de la ora 9.00 se va săvârşi Liturghia Sfântului Vasile. Vineri, la ora 15.00 se va oficia vecernia cu punerea în mormânt, iar de la ora 19.00, Prohodul Domnului“, a anunţat prof.univ.dr. Ioan Tulcan, preot paroh al Catedralei ortodoxe vechi.

Drumul Crucii, la Bodrog
La mănăstirea Hodoş Bodrog, în Vinerea Mare, se va parcurge Drumul Crucii, cu 14 popasuri, exact câte a făcut Mântuitorul sub povara crucii. În această săptămână, preoţii le recomandă credincioşilor să postească şi să se roage neîncetat, să fie mai buni şi să se primenească spiritual pentru a primi lumina sfântă a Învierii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite