Arad: Hanzel Palne face terapie cu flori

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pasiunea pentru flori a determinat-o pe Hanzel Palne să îşi întărească şi latura socială a sufletului.

Profil
Născută - 09.10.1967, Bekescsaba, Ungaria
Educaţie - Liceul în Bekescsaba şi cursuri de calificare ca grădinar
Experienţă - Grădinar de nouă ani
Familie - căsătorită

Din dorinţa de a veni în ajutorul unor copii cu probleme speciale, Hanzel Palne şi-a deschis o fundaţie, care acum numără 30 de tineri. Împreună cu aceştia, descoperă, zilnic, miracolele binefăcătoare din  lumea minunată a florilor. „Vă întrebaţi ce legătură are pasiunea mea pentru flori cu faptul că îi ajut zi de zi pe aceşti copiii? Foarte simplu. Totul a început în urmă cu nouă ani de zile. Îmi plăceau florile, casa îmi era plină de plante, zilnic îmi petreceam mai bine de zece ore în grădină şi m-am hotărât să mă apuc serios de această meserie”, a povestit florăreasa.

De la o zi la alta, Hanzel şi-a achiziţionat tot mai multe specii de flori, până a ajuns să deţină sute de modele de plante. „La atâtea flori, vă daţi seama că nu am mai reuşit să le fac faţă singură, aşa că am hotărât să-mi iau lângă mine câţiva tineri, care să mă ajute. Aceşti tineri sunt şi acum alături de mine. Cu toate că toţi suferă de un handicap, am reuşit să le readuc zâmbetul pe buze, integrându-i în lumea mea, a florilor”, a mai adăugat Hanzel.

Vinde flori pentru bolnavi

Munca în sine reprezintă tratamentul. Copiii cu probleme se simt bine în mediul floral şi îşi petrec aproape tot timpul în serele special amenajate la sediul fundaţiei condusă de Hanzel. „În fiecare zi, avem ceva de lucru. Să despărţim diferite specii de tufe, să udăm florile, să plantăm altele, fie să le culegem şi să mergem cu ele la târg. La toate aceste treburi participă şi copiii, cu toate că unii sunt în scaun cu rotile, sau le lipseşte o mână. Sunt mândră că am reuşit să fac două lucruri în viaţă, foarte importante pentru mine: să-mi dezvolt pasiunea pentru flori dar şi să-i ajut, cu cât am putut, pe aceşti bolnavi cărora medicii nu le-au mai dat multe speranţe”, a mai spus femeia.

Bani pentru fericire

Hanzel Palne participă în fiecare an la târgurile de flori şi utilaje pentru grădinărit care au loc în Arad. Împreună cu un alt asociat al fundaţiei, încearcă să le ofere şi arădenilor o mică parte din sera ei, plante cultivate cu multă dragoste de copiii cu dizabilităţi. „Nu mă interesează câştigul în urma acestei meserii. Vin cu florile în târg de plăcere, iar de banii care-i câştigăm, le cumpărăm copiilor diferite lucruri. Tot ce fac, fac pentru ei, să-i văd fericiţi”, a spus Hanzel.

Întrebări şi răspunsuri
Cât de greu se îngrijesc florile?
Munca pe care o depui îţi ocupă mult timp. Depinde de fiecare specie în parte. Sunt flori de care trebuie să te ocupi mai mult, mai sensibile. Am citit multe cărţi la viaţa mea până am reuşit să înţeleg secretul fiecărei specii în parte. Nu pot spune că este uşor ceea ce fac, dar o fac din plăcere.

Vă vedeţi făcând şi altceva?
Niciodată. Atâta timp cât am reuşit să-i readuc la viaţă pe tinerii cu care lucrez, nu-mi mai doresc nimic. Ador florile şi ceea ce fac, aşa că nu mă gândesc să mă apuc de altceva.

Ce-i place
Adoră să stea cât mai mult timp în mijlocul plantelor. „Nu mă văd făcând altceva. Îmi place să am grijă de flori, şi mai ales alături de cei care mă ajută să trăiesc. Familia mea, după soţ, este fundaţia”, ne-a spus Hanzel.
Ce nu-i place
„Nu-mi place tristeţea din ochii tuturor copiilor cu probleme locomotorii. Dacă fiecare dintre noi, din puţinul care îl are, ar face ceva pentru soarta acestor suflete, cred că lumea asta nu ar mai fi atât de coruptă şi de dură”, a încheiat florăreasa.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite