Arad: Arădenii vor avea pe masa de Paşte coaste de miel umplute

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Reţeta este una transmisă din generaţie în generaţie şi este nelipsită de sărbătorile pascale

Coastele de miel sunt umplute cu drob şi mai apoi coapte la foc mic, în tavă.

„Este vorba despre coaste de miel umplute cu compoziţie de drob, o reţetă pe care am moştenit-o de la mama mea, care la rândul ei, a învaăţat-o de de la bunica”, a declarat Maria Albu. Aceasta ne-a explicat că metoda de preparare nu e una foarte complicată, dar necesită un pic de atenţie.

„Se taie mielul în două şi se separă zona întreagă de coaste. Pieliţa de pe acea zonă se verifică şi dacă este necesar, dacă a fost ciupită pe undeva, se coase”, a spus gospodina. Mai apoi se face compoziţia tipică de drob, din organe fierte şi tocate, ceapă călită, ouă fierte şi crude, ceapă verde, mărar, piper, pătrunjel şi condimentată după gust.

Drob cu verdeaţă sau ciuperci
„Unii preferă să pună în compoziţia de drob mai puţină verdeaţă, altora le place cu ciuperci. De aceea eu spun că se face compoziţia de drob aşa cum vă place”, a explicat Maria Albu. După separarea coastelor, gospodina a pus sare peste bucata de carne rezultată „ca să se frăgezească şi să-şi tragă carnea”.

Mai apoi, sub pieliţa ce acoperă coastele se umple cu  drob. „Se umple cu atenţie să nu rupem pieliţa. În plus, nu trebuie îndesată   prea multă compoziţie şi trebuie repartizată uniform pe toată suprafaţa coastelor”, atrage atenţia gospodina. După ce a fost umplută, la capete, pieliţa respectivă se coase cu atenţie astfel încât umplutura să rămână în interior.
„Se coace în tavă, la cuptor, în ulei sau untură, după gust, la fel ca orice altă friptură. Se mai adaugă un pahar cu apă, ca să se pătrundă bine. Se poate pune şi vin, sec, alb, acesta frăgezind şi dând o aromă mai bună. Se întoarce pe toate părţile ca să se prăjească peste tot şi, e gata”, a spus Maria.

Bucătăreasa a mai explicat că la această reţetă cel mai bun lucru e că se îmbină foarte armonios gusturile şi aromele. „Compoziţia de drob va lua gust de la carnea şi oasele de miel, iar acestea vor prelua gustul din toate ingredientele drobului”, a explicat gospodina. Când se serveşte, se taie în aşa fel încât fiecare porţie să aibă o coastă şi umplutură de drob.

Ingrediente necesare
jumătate de miel,
organe de miel,
ouă proaspete
verdeaţă (pătrunjel, mărar, ceapă verde,
ulei sau untură, sare, piper,
ac şi aţă.

Este o reţetă moştenită de la mama şi bunica, nelipsită de pe masa de Paşte
Maria Albu, gospodină

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite