Arad: Andreea Iuciuc iubeşte muzica şi trăieşte prin dans

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Îi plăcea să cânte încă din clasele gimnaziale. Andreea a avut mai multe accidente la începutul carierei, însă nu a renunţat.

Profil
Născută - 20.10.1984, Arad
Educaţie - Facultatea de Ştiinţe Economice, Umaniste şi Politice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad, specializarea: Jurnalism - Istorie
Familie - necăsătorită

Ori de câte ori avea loc câte un spectacol la şcoala unde învăţa, Andreea era prima pe listă, la cântat.  „La acea vreme făceam parte din corul şcolii. Profesorii nici nu mă mai întrebau dacă vreau să particip sau nu. Eram pusă automat să cânt în spectacole”, şi-a adus aminte Andreea. În timpul liceului, la nişte repetiţii pentru un spectacol, un profesor de muzică a remarcat vocea Andreei şi i-a propus să meargă să studieze la Palatul Copiilor din Arad.

A studiat canto timp de trei ani

Ulterior, Andreea s-a înscris la Şcoala Populară de Artă, unde a urmat mai multe cursuri la secţia de muzică populară. Pe această cale, a învăţat să respire în timp ce cântă şi să facă foarte multe vocalize. Câteva luni mai târziu, s-a apucat mai serios de muzică uşoară.

„Am căutat-o pe doamna profesor Claudia Stesco din Arad şi i-am zis că vreau să cânt. Mi-a dat câteva teste, să bat ritmul, să cânt câteva refrene la rece, adică fără negativ. Apoi îmi cânta ea câteva piese şi eu trebuia să repet. Am avut emoţii mari, dar am reuşit să trec testul şi m-am înscris la şcoala de canto, unde am studiat trei ani de zile. În timpul studiilor am participa la mai multe festivaluri, cum ar fi «Pop Star» şi «Ritmuri în Mileniul III»”, a povestit Andreea. În anul 2001, tânăra şi-a înfiinţat prima trupă împreună cu o altă fată din Arad. Cele două au avut nenumărate concerte, la diferite baluri şi spectacole şi au fost invitate la mai multe emisiuni.

A făcut o trupă nouă cu un băiat

„Din păcate, în 2003, s-a destrămat trupa din motive care nu au depins nici de mine dar nici de colega mea. Puţin mai târziu am înfiinţat o altă trupă cu un băiat de data asta. „S.O.S.” se numea. Am făcut şi un clip, am participat la emisuni TV, în Arad şi în Oradea, am cântat la Zilele Aradului şi la diferite spectacole prin Arad”, şi-a adus aminte tânăra cântăreaţă.

Ghinion după ghinion

Din păcate şi această trupă s-a defiinţat, iar Andreea a început să cânte singură. A avut parte de mai mult succes, mai ales că şi-a luat lângă ea şi două dansatoare. Norocul însă nu a fost prea mult timp alături de ea, deoarece Andreea a fost implicată într-un accident de maşină, iar medicii i-au spus că nu mai are voie să danseze mult timp.

„În 2007 a avut loc nenorocirea. Mi-am anulat câteva spectacole şi am stat să mă refac. După şase luni de repaus am reluat dansul, însă am avut nenorocul să-mi rup piciorul, şi din nou am renunţat la dans”, spune cu tristeţe Andreea. În prezent, mai cântă dacă este invitată. Spune că, sub nicio formă, nu se poate lăsa de acest hobby.

Întrebări şi răspunsuri
Ce fel de muzică îţi place să asculţi şi care sunt cântăreţii tăi preferaţi?
Ascult de regulă muzică dance, însă nu-mi displac nici celelalte genuri. Îmi place tare mult Julio Iglesias, Shania Twain, Andra şi Holograf.

Ce sfaturi le-ai da tinerilor arădeni, talentaţi în acest domeniu, dar care nu se pot afirma?
Dacă într-adevăr iubesc muzica să nu se dea bătuţi. Poate că nu reuşesc să obţină ceea ce îşi doresc în momentul în care vor ei, dar niciodată nu-i prea târziu. Ideea este să-ţi placă şi să vrei şi vei reuşi. Nici eu nu m-am dat bătută doar pentru că au apărut problemele medicale.

Ce-i place
Să cânte, să danseze, să citească, să se plimbe şi să scrie. „Îmi doresc tare mult să lucrez în presă. Am avut câteva tentative în anii studenţiei, însă tot muzica am pus-o pe primul plan”, ne-a spus Andreea.
Ce nu-i place
Răutatea oamenilor, invidia şi bâr-fele.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite