Aproape 100 tone de cadavre ale animalelor ucise de viituri au fost deja incinerate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Inundatiile de la Galati au omorat si 47 de struti

In aceste zile, cadavrele animalelor ucise de ape sunt arse si ingropate in puturi seci de specialistii Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor. Pana in prezent, in judetul Bacau au fost incinerate la Protan Roman si Codlea noua tone de cadavre, fiind declarate moarte 12.080 pasari, 64 porci, 320 oi, 10 vaci, 100 familii de albine si 70 cai. Cele 18.967 pasari, 122 porci, doi cai, trei vaci, doua capre, 68 iepuri, 47 struti si noua caini ucisi de viiturile din Galati au fost incinerate la Protan Ploiesti sau ingropate in zone special desemnate, 81 de puturi seci fiind autorizate in acest sens. Cadavrele celor 29.950 pasari, 445 vaci, 561 porci, 1.502 oi, 44 cai si 124 caini moarte in localitatile din Vrancea s-au transformat in scrum, incineratorul Protan din Popesti Leordeni arzand pana in prezent 70 tone de cadavre. Si animalele moarte in Teleorman (15.447 pasari, 142 oi, 29 capre, 35 porci, un cal si 31 iepuri) au fost incinerate si ingropate, pana acum fiind arse 1,75 tone de cadavre. Aceasta metoda de ecarisare prin incinerare si ingropare in puturi seci mai este folosita si in judetele: Arges, Constanta, Dolj, Suceava, Gorj, Olt, Mehedinti, Harghita, Cluj, Valcea, Tulcea, Neamt, Buzau, Dambovita, Ialomita si Prahova.
150.000 pasari, 1.237 porci, 2.429 oi, 47 struti, 144 iepuri, doi magari, 133 caini - luati de ape
Potrivit datelor ANSVSA, printre judetele cu cele mai multe animale moarte se numara Olt (47.705 pasari, 309 porci, 296 oi si capre, doi magari, patru vaci, 15 iepuri, patru cai si 139 familii de albine), Constanta (3.178 pasari, 80 oi, 34 porci si 100 familii de albine) si Dolj (8.555 pasari, 30 porci, 3 vaci, 10 familii de albine si trei oi). In total, in cele 21 de judete lovite de viituri in perioada 1-18 iulie au murit 142.867 pasari, 1.237 porci, 2.429 oi si capre, cinci miei, 23 vaci, 133 cai, 144 iepuri, doi magari, 47 struti, 349 familii de albine si 133 caini. In Hunedoara au disparul 620 pasari, 23 iepuri, doi porci si o vaca, iar in Tulcea s-au imbolnavit 200 pasari si 15 porci. Pentru a face fata situatiei si pentru a continua activitatea de ecarisare si supraveghere clinica a starii de sanatate a animalelor, ANSVSA a suplimentat personalul medical veterinar din zonele calamitate. Medicii veterinari au demarat actiunile de vaccinare impotriva antraxului la bovine, ovine, caprine si cabaline in judetele mai putin afectate, iar in zonele cu foarte multe animale moarte au trecut la revaccinarea tuturor animalelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite