Aparatul partener

Modernitatea i-a adus omului un nou partener - folositor sau simplă jucărie, mecanic sau electric, sprinten, dar neînsufleţit: aparatul. Ieri. Mari, greoaie şi zgomotoase, primele aparate erau

Modernitatea i-a adus omului un nou partener - folositor sau simplă jucărie, mecanic sau electric, sprinten, dar neînsufleţit: aparatul.

Ieri. Mari, greoaie şi zgomotoase, primele aparate erau mai degrabă opusul a ceea ce, astăzi, s-ar numi user-friendly. Folosind forţe şi tehnologii abia îmblânzite, încă periculoase, ele intimidau, impuneau respect şi îl ţineau pe utilizatorul neavizat la o sănătoasă distanţă.

Azi. Dacă utilizarea vechilor aparate solicita un operator competent, pretindea studiu, pentru folosirea acelora noi e de ajuns o încăpăţânată empirie. Asemenea maimuţelor dactilografe ale lui Borel, utilizatorul de azi nu trebuie decât să petreacă suficient de multă vreme în faţa aparatului, tastând de zor, pentru a reuşi, la un moment dat, să-l folosească.

Mici, mobile, multifuncţionale şi portabile, noile aparate sînt tot mai adaptate convieţuirii cu utilizatorul, tot mai asimilabile spaţiului său intim, privat: se poartă la piept, la gât, la mână şi îl însoţesc pretutindeni, chiar şi la baie sau în pat.

Ca orice practică excesivă, convieţuirea cu aparatul sfârşeşte prost. Entuziasmul iniţial, în care maşinăria e întoarsă pe toate feţele, butonată până la epuizare, testată şi comparată, se degradează. Aparatele se uzează moral sau se strică când ţi-e lumea mai dragă, iar noi le considerăm de la sine înţelese, le ignorăm şi le zvârlim în cele din urmă, sastisiţi, cât colo.

Se poartă la piept, la gât, la mână şi ne însoţesc pretutindeni, chiar şi la baie sau în pat.