Apar primele parcări supraetajate în municipiu?

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Consiliul local va promova mâine primele proiecte de parcări supraetajate. Vor fi avizate condiţiile de participare pentru companii care vor să realizeze investiţiile în cartierul Tudor şi în centru.

Consiliul Local Târgu-Mureş va analiza şi vota mâine primele proiecte de hotărâri din istoria municipiului privind organizarea de licitaţii în vederea concesionarii lucrărilor publice pentru parcări supraterane, însumând 770 de locuri. Prima zonă vizată este strada Sârguinţei, din cartierul Tudor, unde, pe o suprafaţă totală de 3.259 mp, vor fi realizate câte 82 de locuri pe şase nivele, adică un total de 492 de locuri de parcare.
Cealaltă locaţie, în suprafaţă de 1.900 mp, este situată pe strada Horea, în spatele imobilelor situate în Piaţa Trandafirilor, la numerele 27-30, şi ar urma să aibă 278 de locuri de parcare, pe cinci nivele, demisol şi parter. Aici se află, la ora actuală, 37 de garaje şi o centrală termică dezafectată propusă spre demolare.

Se dărâmă garajele

Potrivit caietului de sarcini, pe durata investiţiei concesio¬narul va pune la dispoziţia proprietarilor garajelor care urmează a fi demolate, tichete abonament pentru parcarea maşinilor în zona centrală. Pe de altă parte, căile de acces pietonal vor fi prevăzute cu rampe sau instalaţii pentru persoanele cu handicap şi se vor asigura lifturi pentru transportul la fiecare nivel al parcajului.

Condiţii dure impuse constructorului


Durata concesiunii este de 40 de ani de la încheierea contractului de concesionare şi nu include perioada de proiectare şi de execuţie a lucrărilor, care va fi de maximum 36 de luni. Firmele câştigătoare trebuie să dovedească faptul că au finalizat, în ultimii trei ani, cel puţin un contract de proiectare pentru un parcaj având minim 200 de locuri.
Pe de altă parte, trebuie să fie finalizat în totalitate sau într-o fază specifică, în ultimii cinci ani,  cel puţin un contract de lucrări având ca obiect construcţii civile sau industriale cu valoare egală sau mai mare de 2.000.000 de euro.

Oraş supraaglomerat

Datorită creşterii semnificative a parcului auto, atât în proprietatea persoanelor fizice cât şi a persoanelor juridice, municipiul Târgu-Mureş se confruntă cu o deficienţă majoră la ora actuală, cu perspective îngrijorătoare, privind asigurarea şi managementul locurilor de parcare în general în toate zonele oraşului.
În context, menţionăm, potrivit informaţiilor furnizate de Poliţia Rutieră, că în Târgu-Mureş sunt, la această oră, înmatriculate aproape 45.000 de autovechicule. Această aglomerare şi solicitare de locuri de parcare este determinată de faptul că oamenii vin dimineaţa la serviciu cu maşinile personale, iar, până la ora 17.00, centrul oraşului este blocat. Zilnic sunt cam 400 de maşini, iar fluxul îl generează doar 100, restul staţionând minimum zece ore.

Se votează bugetul pe 2009

Cel mai important punct al şedinţei de mâine este cel referitor la votarea, cu cel puţin trei luni întârziere, a bugetului pe 2009. Un alt punct important pe ordinea de zi este proiectul privind aprobarea nivelelor taxelor speciale pe anul 2009, administrate prin Serviciul public Administraţia domeniului public.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite