Anul presedintelui jucator

Daca la sfarsitul anului se tot fac bilanturi, presedintele Basescu este unul dintre cei care se pot mandri ca si-au indeplinit cu prisosinta macar una din promisiunile sale electorale. A spus

Daca la sfarsitul anului se tot fac bilanturi, presedintele Basescu este unul dintre cei care se pot mandri ca si-au indeplinit cu prisosinta macar una din promisiunile sale electorale. A spus ca va fi un presedinte-jucator si a jucat din primul pana in ultimul minut, ba chiar si in pauza, fara a mai pune la socoteala si prelungirile. In plus, a fost si antrenor, si arbitru. Din tribune, lumea i-a urmarit cu mare interes evolutia, iar la incheierea sezonului, seful statului s-a vazut pe primul loc in toate topurile si in toate sondajele de opinie. De acolo, de sus, Traian Basescu si-a aratat totusi ingrijorarea ca premierul Tariceanu este abia pe locul al zecelea. Este un fel de "bine, Petre", reedidat in functie de conditiile momentului. Faptul ca joaca pe tot terenul nu i-l poate contesta nimeni. Conteaza insa si modul in care o face. Una este sa driblezi ca pe Maracana, alta sa pui crampoanele pe tibie ca in divizia C, nu numai adversarilor, ci si coechipierilor. Cotonogiti serios in primul an de guvernare, membrii Aliantei au primit pentru 2006 ca obiectiv fuziunea PNL - PD. Este o misiune imposibila pentru liderul liberalilor, Calin Popescu Tariceanu. In PNL au existat dintotdeauna fractiuni, uneori cu idei contrare privind viitorul partidului. Faramitarea din anii `90 a afectat drastic performanta politica a liberalilor, ajungand sa apeleze la CDR, alaturi de tot felul de asociatii si partide de scara, pentru a reveni pe scena parlamentului. Dupa esecul Conventiei, liderii liberali si-au dat seama ca supravietuirea singurului partid istoric ramas in plutonul de peste 5 la suta depinde de reunificarea formatiunii. Acum, cand s-au vazut, in sfarsit, la guvernare, li se cere sa o ia de la capat si sa construiasca un nou partid impreuna cu democratii. Nu e surprinzator ca proiectul nu starneste entuziasmul liderilor PNL. Centrii de influenta anti- Basescu din partid si-au aratat coltii de mai multe ori, iar majoritatea celorlalti capi ai liberalilor au posturi in guvern, simtindu-se legati prin interese mai mult de premier decat de un cetos proiect de fuziune dictat de la Cotroceni. Cel mai popular om din partid, Mona Musca, a simtit aceasta solidaritate pe propria-i piele cand a pierdut lupta pentru aducerea lui Stolojan in locul lui Tariceanu. Nici constructiile lui Valeriu Stoica nu au mai multa priza in randul liberalilor. Presat de presedintele Basescu, liderul PNL este pus intr-o situatie fara iesire. Daca rezista, furia presedintelui se va abate fara mila asupra lui. Daca cedeaza si accepta fuziunea in termenii Cotroceniului, partidul se va rupe din nou si alt PNL va aparea pe scena politica. Viitorul sau depinde de capacitatea de a negocia o cale de mijloc. Dupa un an, presedintele Traian Basescu ar trebui, la randul sau, sa reanalizeze conceptul de presedinte-jucator. Nu se va retrage in tribune, dar o analiza a suturilor pe poarta si a marilor ratari ar arata cum poate fi mai eficient in ceea ce face, fara sa mai scoata oamenii cu targa de pe teren. Poate ar fi necesar sa fluiere un time-out de vreo cinci luni in luptele libere din interiorul Aliantei. Integrarea europeana se va decide prin raportul din primavara. Atunci va fi da sau nu, fara concesii si fara stegulete. Mai mult decat orice constructie politica, viitorul guvernantilor va fi unul european sau nu va fi deloc. Daca presedintele crede ca magareata va cadea numai asupra partidelor din Alianta, el fiind la adapostul lungului mandat de cinci ani, se inseala. Dar asta nu va mai incalzi pe nimeni.