Cine face angajări în 2011
0Specialiştii în resurse umane apreciază că piaţa muncii se va dezgheţa mai ales în a doua jumătate a lui 2011. Pe lângă joburile în IT, sunt semnale pozitive şi pentru domenii cum ar fi băncile şi serviciile clienţi. Companiile care au făcut concedieri pe motiv de criză vor trece la angajări.
„Domeniile în care s-au făcut recrutări puternice în 2010 (software, vânzări, marketing şi inginerie) îşi vor păstra acest trend şi în 2011", a declarat Carmen Hădărău, specialist în recrutare la Bestjobs. Specialista a explicat că acest lucru se întâmplă din două motive. „În primul rând, au intrat în piaţă noi retaileri şi companii. H&M şi Intel sunt numai două exemple. Intel a deschis un centru de software la Bucureşti şi are încă multe poziţii disponibile în acest moment", a spus reprezentantul Bestjobs.
Atrasă de nivelul de pregătire al specialiştilor români şi de condiţiile bune din piaţă, în noiembrie 2010, compania americană Intel Corporation a deschis un centru de cercetare şi dezvoltare software, oferind 200 de joburi în IT.
CITIŢI ŞI,
Previziuni sumbre pentru tinerii absolvenţi
Salarii mai mici decât înainte de criză
„În al doilea rând, companiile din piaţă sunt în continuare interesate să atragă candidaţii buni care sunt disponibili acum. Poate cu salarii mai mici decât înainte de criză. În plus, anul 2011 se anunţă a fi unul bun, ce implică o creştere a nevoii de personal în cazul firmelor care din cauza evoluţiei nefavorabile a economiei au fost nevoite să reducă, într-o anumită măsură, numărul de angajaţi sau să amâne angajările", a adăugat Carmen Hădărău.
Specialista spune că pe lângă joburile din IT sunt semnale pozitive pentru domenii cum ar fi băncile sau serviciile clienţi: „Acestea vor intra în topul domeniilor ca număr de posturi disponibile în 2011".
Sunt vizate atât persoanele fără experienţă (entry-level), cum sunt de exemplu studenţii pentru callcenter sau casierii pentru bănci, cât şi persoanele cu vechime în domeniu: „Vorbim aici de posturi de management în aceste companii, de la poziţii administrative până la poziţii de manageri de prima linie".
Cât despre salarii e posibil ca şi acestea să cunoască o uşoară creştere pe măsură ce economia se va redresa. „Procentul de creştere e însă greu de estimat, el depinde de fiecare poziţie şi companie în parte", a conchis specialistul Bestjobs. Un alt domeniu care va cunoaşte o dezvoltare importantă anul viitor este cel al comerţului cu amănuntul. Lanţurile de magazine Auchan şi Cora recrutează personal pentru hipermarketurile care urmează să se deschidă la Braşov, Bucureşti, Constanţa, Craiova şi Arad şi în care vor lucra peste 1.000 de persoane.
Angajări sunt anunţate şi în domeniul asigurărilor. De exemplu, compania ING recrutează consultanţi cu experienţă în regim PFA (Persoană Fizică Autorizată) pentru oraşele Bistriţa, Târgu-Mureş, Odorhei şi Reghin pe salarii între 800 şi 1.000 de euro. "În ultimii ani, vânzările şi IT-ul s-au situat pe primele poziţii în ceea ce priveşte numărul de locuri de muncă vacante. În acelaşi timp, serviciile externalizate şi ingineria figurează şi ele într-un top cinci al celor mai atractive sectoare din punct de vedere al ofertei de angajare", a declarat Adela Râpeanu, expert în comunicare la site-ul de recrutare Myjob.
200 de posturi vacante pentru manageri
Vânzările, asigurările şi IT-ul sunt domeniile cu cele mai multe locuri de muncă disponibile în prezent în mediul online. Peste 600 de joburi sunt vacante în vânzări, 300 - la firmele de asigurări, şi 285 - în companiile IT. În topul domeniilor cu cele mai multe oferte de muncă intră şi ingineria, cu 265 de posturi. 200 de joburi sunt vacante la nivel de management.
Estimări pesimiste în construcţii şi industrie
Prin acordul încheiat cu FMI, Guvernul s-a angajat să elimine anul acesta încă 20.000 de posturi din sistemul bugetar. Potrivit sindicaliştilor, doar aproximativ 5.000 de oameni vor fi cu adevărat disponibilizaţi, întrucât circa 15.000 vor pleca prin pensionare. Ministrul Finanţelor, Gheorghe Ialomiţianu, a declarat la sfârşitul anului că sunt vizate structurile care au cheltuieli de funcţionare mari şi nejustificate. Potrivit studiului Manpower privind perspectivele angajării de forţă de muncă în trimestrul I 2011, lansat la sfârşitul anului trecut, şase din zece angajatori se aşteaptă la o stagnare a recrutărilor. Piaţa muncii va continua să întâmpine dificultăţi şi în primele trei luni ale anului care vine. Faţă de trimestrul anterior, perspectivele de angajare sunt în scădere cu două puncte procentuale, dar faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut sunt cu 9% mai mari.
Studiul mai arată că angajatorii din comerţul cu ridicata au anunţat cele mai puternice intenţii de recrutare. Astfel, previziunea netă de angajare (adică diferenţa dintre procentul patronilor care anticipează o creştere a volumului de angajări şi cei care prevăd o scădere în domeniul lor în trimestrul următor) e de 14%, în timp ce în industria prelucrătoare, finanţe şi asigurări e de 6%. Un climat extrem de pesimist privind angajările se manifestă în sectorul construcţiilor, unde previziunea e de -17%. Perspective rezervate sunt şi în sectoarele hoteluri şi restaurante - 15% şi industriei extractive - 14%. Studiul Manpower a fost realizat prin intervievarea unui eşantion reprezentantiv de 750 de angajatori din România.
Creştere salarială de 8% în privat
În pofida climatului economic instabil, managerii firmelor vor acorda în 2011 creşteri salariale de până la 8%, arată o cercetare a firmei Mercer. Potrivit aceleiaşi surse, numai 10% din directorii companiilor chestionate au declarat că vor menţine câştigurile angajaţilor la acelaşi nivel ca anul trecut. La începutul anului 2010, companiile participante la studiul Mercer estimau majorări salariale de 8, chiar 10 % în anumite industrii. Finalul de an a adus însă o medie de 6 procente. Creşterile salariale în 2011, comparativ cu 2010, vor varia de la un 6 spre un 7,5-8%. Deja previziunile sunt mai rezervate. Companiile nu îşi permit să bugeteze creşteri salariale mai mari în condiţiile în care estimările economice nu sunt foarte optimiste.
“Intel a deschis un centru de software la Bucureşti şi are încă multe poziţii disponibile în acest moment."
Carmen Hădărău specialist în recrutare