Anul nou de altădată

Petrecerea de Revelion are cel puţin 150 de ani de carieră în istoria noastră modernă. Termenul original se referea la masa din noaptea de Crăciun, din spaţiul vest-european, când se aduna

Petrecerea de Revelion are cel puţin 150 de ani de carieră în istoria noastră modernă. Termenul original se referea la masa din noaptea de Crăciun, din spaţiul vest-european, când se aduna întreaga familie la obârşia sa pentru a se bucura o dată pe an de Naşterea Domnului.
Revelionul a preluat o altă semnificaţie în istoria noastră încă de la mijlocul secolului al XIX-lea. Este vorba de petrecerea ultimei nopţi din an, cu precădere o serbare urbană până târziu, în interbelic. Vasile Alecsandri, amintit de Lazăr Şăineanu, amintea în scrierile sale de "oiu giuca şi eu la revelion", fapt care certifică prezenţa obiceiului european în oraşul românesc, probabil în anii 1812-1830.
Ropote de aplauze deschideau noul an şi primul bal al lui Ianuarie. "Nocturnele" purtate pe clape de pian luminau gândurile fiecăruia cu detaşarea pe care o sărbătoare trebuie să o ofere celor chemaţi să o cunoască. Gazdele cunoşteau gustul pentru muzică al fiecărui invitat precum şi ambientul. Astfel se legau prietenii, logodne sau tovărăşii pe viaţă. În acest fel se dezlegau atâtea vieţi anonime de cutumele patriarhale, tradiţionale şi depăşite de timpuri. Revederea ultimă a anului aduna laolaltă, alături de oameni, şi aşteptările fiecăruia, a căror împlinire era urată de fiecare pentru zilele anului cel nou, pregătit să vină de la o clipă la alta.