Antena le apartine

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Nimeni nu stie ce salariu are Esca. Din cochetarie, ori pentru a nu soca audienta cu venit minim pe economie, Andreea n-a vrut sa se afle ce venituri ii aduc stirile pe care le prezinta. Dragos

Nimeni nu stie ce salariu are Esca. Din cochetarie, ori pentru a nu soca audienta cu venit minim pe economie, Andreea n-a vrut sa se afle ce venituri ii aduc stirile pe care le prezinta. Dragos Seuleanu, directorul Radioului, primeste 118 milioane de lei pe luna, fara alte prime sau sporuri. Seful TVR, Valentin Nicolau, tine aproape. Or fi, n-or fi diferente pe fluturasul de chenzina, dar sigur e o deosebire majora: sursa banilor! Pe cei "de la stat" ii platim, vrem-nu vrem, fie ca ne plac, fie ca nu, obligati de lege. O lege atat de dura, incat jupuia pana si animalele domestice: agricultorii care aveau contor la grajd plateau doua randuri de abonamente. Plateau si orbii, si surzii, chiar si mortii, daca aveau bec la cavou. Dupa astfel de legi, o comisie parlamentara de ancheta se chinuieste de cateva saptamani sa debarce conducerea posturilor publice de radio si televiziune sau, mai scurt, pe Seuleanu si Nicolau. Simtind ca Ziua Z, a debarcarii, se apropie, Nicolau a denuntat-o pe Raluca Turcan, sefa comisiei, care, spune el, da, inca o data, dovada faptului ca executa o comanda politica, neezitand sa se antepronunte asupra rezultatelor anchetei. "Nu mai exista nici un dubiu ca ne aflam in fata unei tentative de executie politica", se antepronunta, la randul sau, seful TVR. Aoleu, mama, o sa curga sange la executie. Parca-l si vedem pe Nicolau, in Delta, taind stuf in loc sa se plimbe cu barca, in timp ce Seuleanu sapa la Autostrada Soarelui fiindca a spus bancuri cu domnul Basescu. Noroc ca deputatii PSD au fost pe faza, incercand sa sparga cauciucurile dubelor negre, pe cale sa plece cu Nicolau si Seuleanu in gulag. Partizanii acestora au coborat din munti si s-au baricadat in Camera, au scandat proteste ca la miting si n-ar fi exclus ca martiri de talia senatorului Paunescu sa intre in greva foamei, doar pentru a le pastra postul... Nu pentru un director sau altul au ajuns parlamentarii sa se incaiere, ci pentru un post. Postul lor, de radio sau televiziune, pe care l-au folosit, cum au vrut, de fiecare data cand au inhatat Puterea. Alianta inca se tine de chestii subtiri: anchete, comisii, dupa modelul pe care l-au vazut ei la televizor, prin Europa. Dupa ce a luat puterea, PSD a dat, ca Vasinski, cu pumnul in masa si a schimbat conducerea Radioului cat ai zice cine-i pentru, cine se abtine. Fara sa lase PNL-ului timp nici macar pentru a-i multumi Alinei Mungiu sau lui Andrei Dumitriu, daramite pentru proteste. Si de ce-ar fi protestat Opozitia, cand si ea, la randu-i, a dat de pamant cu directorul TVR, cand a ajuns la Putere? Partidele au exploatat "audiovizualul" asa cum au exploatat toate resursele pe care le-au avut sub control. Din fabrici s-a tras comision, din comisiile parlamentare s-a scos de-o deplasare prin Brazzaville, din bugetele publice s-au ridicat vilute si s-au umplut garaje. Teleradioul public a fost pus de-o parte, pentru imagine. Iata ce scrie chiar dl. Nicolau, negru pe alb: "Unii dintre politicienii de la putere au nevoie de TVR pentru a se arata cetatenilor altfel decat sunt, de a prezenta o imagine a Romaniei mai putin incarcata cu probleme si mai bine administrata decat este ea in realitate". Bine zis! Se vede aici mana de scriitor si dramaturg a lui Nicolau: textul e peren, nu depinde de epoca, merge si la unii, si la ceilalti. De fapt, pe undeva are dreptate. Sa faci o comisie care sa ancheteze subordonarea politica a SRR si SRTV e superfluu. Ce sa faca parlamentarii, sa explice publicului ce vede singur la Jurnal? Dimineata, carul de reportaj pornea dupa Adrian Nastase ca floarea dupa soare. La pranz se transmitea, live, o vizita de lucru, iar seara un talk-show despre realizarile guvernului Nastase. Cat despre Radio, nici n-are rost sa mai vorbim, dupa ce Adrian Paunescu a fost inregistrat in timp ce ii dicta crainicului stirile, ca la el la Cenaclu. In plus, in ambele institutii a functionat atat de bine autocenzura. Antrenati ani de zile in obedienta, santajati ca zboara din grila de emisiuni, multi dintre slujbasii celor doua institutii au preferat sa se lase dusi de curent si au fost rasplatiti pentru asta. De, traiul bun al sefilor si sefuletilor din cele doua combinate energofage este suportat din banii abonatilor, care trebuie sa cotizeze. Normal ca s-a molesit spiritul critic la caldurica postului public. E si mai rentabil sa-ti angajezi copiii sau o verisoara la "postprocesare", decat sa lupti pentru independenta TVR-ului, cum facea Dumitru Iuga, in 1990. Una peste alta, nu putem decat astepta ca, europeneste, noua Putere sa-si puna oamenii sefi peste naravuri vechi. Asta daca n-o castiga PSD-ul la vot. Desi, daca se gandesc bine, parlamentarii fostului partid de guvernamant ar trebui sa-i arunce de-a dura pe Seuleanu si Nicolau, pentru incompetenta. Oricat s-au straduit, n-au reusit sa-i faca sa castige alegerile.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite