Anna Lesko, DVD-premieră în showbiz

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Anna Lesko le pregăteşte fanilor ei, şi nu numai, un şir de surprize. Prima dintre ele se referă la un DVD special, care conţine toate cele 10 videoclipuri ale artiste născute în Basarabia şi

Anna Lesko le pregăteşte fanilor ei, şi nu numai, un şir de surprize. Prima dintre ele se referă la un DVD special, care conţine toate cele 10 videoclipuri ale artiste născute în Basarabia şi care, de mai mulţi ani încoace, figurează în fruntea topurilor muzicale din România.
De la "Ard în flăcări", la "Inseparabili", până la ultimul videoclip realizat la single-ul "24" de pe albumul cu acelaşi nume, inclusiv celebra piesă pe ritmuri ruseşti "Anicik maia", DVD-ul constituie o premieră pentru showbizul autohton şi el va fi lansat pe piaţă până la sfârşitul acestei luni. Apropo de albumul "24", se vehiculează ideea că solista intenţionează să-şi lanseze, anul viitor, o linie vestimentară care va purta acelaşi nume
Fanii Annei Lesko vor putea urmări pe DVD nu doar videoclipurile acesteia, dar şi declaraţii ale celor care au contribuit în timp la formarea şi la succesul ei în domeniu: Radu Groza - manager, Ovidiu Stroescu (producător şi director al Casei de producţie Nova Music), compozitorul şi liderul formaţiei Direcţia V, Marian Ionescu, compozitorul Gabriel Huiban, regizorul Bogdan Toader. şi pentru că imaginea unui artist se formează în ochii publicului şi prin prisma presei şi a felului în care se îmbracă, pe DVD mai apar, cu opinii pertinente, Cătălin Botezatu, în calitate de stilist, şi criticul muzical Dana Dorian.
Până pe 24 noiembrie, DVD-ul va fi gata, la această dată Anna urmând să-l lanseze în ţara sa natală şi să susţină un recital la Chişinău. Pe 25 noiembrie va avea loc şi lansarea la Bucureşti, în cadrul unui eveniment special.
De altfel, Anna are o perioadă foarte aglomerată în plan profesional. Recent, ea a fost plecată la Moscova, împreună cu impresarul ei, Radu Groza, pentru a realiza un pictorial pentru o revistă glossy, dar, între două şedinţe foto, tot a apucat să se plimbe prin Piaţa Roşie, acolo unde, de fapt, au şi fost realizate pozele pentru coperta veţi vedea, va fi o mare surpriză! Revenită în ţară, Anna a fost solicitată pentru un nou pictorial, aşa că nu se poate plânge de lipsă de activitate
Pentru 2007, Anna intenţionează ca, în primele trei luni ale anului viitor (nu poate preciza deocamdată o dată exactă, dar probabil spre primăvară), să programeze un concert live la Bucureşti Nu vor lipsi cele două frumoase dansatoare ale ei, staţi liniştiţi!

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite