Aniversare la Kremlin: "Lacul lebedelor" împlineşte 130 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Baletul preferat al liderilor politici ruşi, inclusiv Putin, a cucerit întreaga lume Bine-cunoscutul balet rus "Lacul lebedelor", devenit celebru în întreaga lume, împlineşte 130 de

Baletul preferat al liderilor politici ruşi, inclusiv Putin, a cucerit întreaga lume

Bine-cunoscutul balet rus "Lacul lebedelor", devenit celebru în întreaga lume, împlineşte 130 de ani la 4 martie. Faimosul Teatru Balşoi, care a găzduit premiera acestuia în 1877, este încă închis pentru reconstrucţie. Reprezentaţia specială pentru marcarea aniversării baletului va avea loc la Moscova, la 1 martie, în sala Palatului Kremlin, scrie "Pravda".

Balet clasic al culturii ruse, "Lacul lebedelor" s-a bucurat întotdeauna de mare popularitate, atât în rândul politicienilor sovietici, cât şi ruşi.

Actualul preşedinte al Rusiei, Vladimir Putin, nu face excepţie. Vladimir Lenin a fost singurul lider politic căruia nu i-a plăcut "Lacul lebedelor". Lenin nu se dădea în vânt după muzica clasică, pe motiv că slăbeşte puterea de a munci şi a gândi. În plus, credea că muzica lui Piotr Ilici Ceaikovski, unul dintre cei mai mari compozitori ai lumii, reflectă spiritul burgheziei. "Lacul lebedelor" nu este numai cel mai faimos balet. Este, de asemenea, şi cel mai politizat balet din lume, "o oglindă a vieţii ruse şi a calităţii", scrie ziarul rus.

Mereu sub cenzură, din timpul ţarilor

A fost supus cenzurii în vremea ţarilor, în timpul Revoluţiei din Octombrie, epoca Stalin, cel de-al Doilea Război Mondial... Când Uniunea Sovietică s-a prăbuşit, la 19 august 1991, unul dintre canalele centrale ale televiziunii sovietice a prezentat non-stop "Lacul lebedelor".

Kremlinul a transformat baletul într-un puternic simbol de stat. Conducătorii sovietici duceau mereu politicienii străini la Balşoi să vadă "Lacul lebedelor" în timpul vizitelor lor la Moscova. "Lacul lebedelor" era, de asemenea, un eveniment cultural cheie pentru toate delegaţiile străine care vizitau URSS-ul.

Stalin şi-a dat seama că era esenţial să păstreze "Lacul lebedelor" în repertoriul Teatrului Balşoi în anii celui de-al Doilea Război Mondial. Spectacolul a fost prezentat de 150 de ori în anii războiului, cu toate că Moscova suferea de pe urma bombelor naziste - una dintre acestea a explodat în apropiere de intrarea în teatru.

Folosit ca propagandă comunistă

Povestea prinţesei Odette, transformată în lebădă de Geniul Rău, cucereşte inimile tuturor, în lumea întreagă. Nu contează faptul că URSS folosea baletul ca propagandă comunistă. Ambasadorul american la Moscova Llewellyn E. Thomson a văzut spectacolul de 132 de ori în cei şapte ani cât a stat în URSS. În momente critice, ca de exemplu criza cubaneză, el a preferat să comunice cu un politician sovietic la Balşoi. Nikita Hruşciov şi Mao Zedong s-au întâlnit tot la Balşoi, la 15 noiembrie 1957, pentru a anunţa lumii prietenia dintre URSS şi China. Fidel Castro a aplaudat spectacolul la 29 martie 1963. Nu ştia că preşedintele SUA, John F. Kennedy, avea să facă acelaşi lucru numai câteva zile mai târziu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite