Angelina Jolie aşteaptă un copil de la Brad Pitt

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Zvonurile care circulau cu insistenţă în ultimul timp au primit acum o confirmare oficială: revista americană "People", specializată în mondenităţi, reproduce declaraţia făcută de Angelina

Zvonurile care circulau cu insistenţă în ultimul timp au primit acum o confirmare oficială: revista americană "People", specializată în mondenităţi, reproduce declaraţia făcută de Angelina Jolie în capitala Republicii Dominicane, unde actualmente toarnă un film împreună cu Matt Damon.
"Da, sunt gravidă", a recunoscut ea. Contactată de "People", Angelina a recunoscut că lucrurile stau într-adevăr aşa, ceea ce a confirmat şi tatăl viitorului copil, Brad Pitt. Fericitul eveniment este prevăzut să aibă loc în cursul acestei veri.
La vârsta de 30 de ani, Angelina are deja doi copii adoptaţi, un băieţel cambodgian, Maddox, în vârstă de patru ani, şi o fetiţă etiopiană, Zahara, în vârstă de un an. Recent a făcut demersuri ca Brad Pitt (41 de ani), divorţat în octombrie trecut de Jennifer Aniston, să devină tatăl adoptiv al copiilor ei. De la turnarea filmului "Dl. şi Dna Smith", care şi-a avut premiera anul trecut şi care a fost prezentat şi pe ecranele noastre, presa americană a vorbit insistent despre o legătură între cele două staruri, care s-au ferit însă să confirme ştirea. Acum, odată cu recunoaşterea statutului de viitoare mămică "pe bune" a vedetei, orice nelămurire s-a risipit.
Publicarea veştii constituie pentru presa americană prilejul bine venit ca să consacre din nou pagini întregi carierei actriţei, a cărei cotă la Hollywood va creşte acum şi mai mult. Universal cunoscută pentru înfăţişarea ei exotică, buzele pline, senzuale (naturale sau rezultatul tratamentului cu Botox?) şi iniţiativele sale umanitare în sprijinul refugiaţilor, Angelina este şi o remarcabilă actriţă, câştigătoare a unui Oscar pentru cel mai bun rol secundar feminin din Girl, Interrupted şi a nu mai puţin trei Globuri de aur.
Fiică a unei perechi de actori - Jon Voight ("Cowboyul de la miezul nopţii") şi Marcheline Bertrand (care are şi sânge de indian piele roşie) -, Angelina a avut încă din fragedă copilărie un comportament original, dorind să devină... directoarea unor servicii de pompe funebre. La vârsta de 11 ani a început să urmeze cursurile vestitei şcoli de teatru Lee Strasberg, frecventată, la vremea ei, şi de Marilyn Monroe. Ulterior, după ce a terminat filmul "Gia", s-a înscris la Facultatea de cinematografie de pe lângă Universitatea din New York, dar nu a apucat să-şi termine studiile.
Numele primului soţ, scris cu sânge
În 1996 s-a căsătorit cu actorul britanic Jonny Lee Miller, alături de care a apărut în filmul "Hackers". La ceremonie a apărut îmbrăcată în pantaloni negri de piele şi o bluză albă, pe spatele căreia era scris cu sânge numele soţului ei. Căsătoria a durat mai puţin de trei ani, după care Angelina şi-a pus iar pirostriile alături de mult mai vârstnicul actor american Billy Bob Thornton, la fel de nonconformist ca şi ea. Din cauza declaraţiilor lor pătimaşe de dragoste făcute în public, ca şi a altor gesturi de afecţiune, unele dintre ele cel puţin stranii (fiecare purta la gât câte o fiolă cu sângele celuilalt), ciudata pereche a constituit subiectul favorit al presei de mondenităţi din lumea întreagă. Noua căsătorie a durat şi ea tot trei ani, divorţul pronunţându-se în 2003.
Relaţii la fel de pasionate şi cu femei
Orientarea sa sexuală a fost frecvent mediatizată. Întrebată de celebra realizatoare tv Barbara Walters (care, între alţii, l-a intervievat şi pe... Ceauşescu) dacă este bisexuală a răspuns candid: "Fireşte. Dacă mâine am să mă îndrăgostesc de o femeie, pentru mine va fi OK să o sărut şi să o mângii. E posibil aşa ceva? Absolut!". Una dintre relaţiile feminine care i se atribuie este cea cu exoticul model Jenny Shimizu, alături de care a apărut în filmul "Foxfire". "M-aş fi căsătorit cu Jenny dacă nu eram măritată (cu Billy Bob Thornton - n.r.). M-am îndrăgostit de ea în primul moment când am văzut-o", a mărturisit Angelina. Tot ea s-a declarat gata să se culce cu un fan de sex feminin. Alte particularităţi: este stângace, vorbeşte franceza, are licenţă de pilot şi colecţionează cuţite şi pumnale.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite