Angela Toncescu va fi din nou verificată de ANI

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Urmare a articolului de ieri, din „Adevărul“, cu titlul „«Regina asigurărilor», salariu de 29.000 de euro pe lună“, secretarul general al Agenţiei naţionale pentru Integritate (ANI), Horia Georgescu (34 de ani), a declarat că instituţia sa va efectua noi verificări a averii Angelei Toncesu, şefa Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor.

„Doamna Angela Toncescu va fi amendată cu suma de 2.000 de lei şi vom dispune reverificarea averii Domniei Sale. Mai mult de atât nu avem ce face. Noi, aşa cum bine ştiţi, am sesizat Parchetul, în 2008, în cazul doamnei Angela Toncescu, dar procurorii au dispus neînceperea urmăririi penale", a declarat, pentru „Adevărul", Horia Georgescu.  

Tăcerea Angelei Toncescu

Preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), Angela Toncescu (58 de ani), a refuzat să dea curs solicitărilor oficiale ale ziarului „Adevărul", transmise la 31 august, pentru a-şi exprima un punct de vedere referitor la veniturile sale salariale ascunse sub sintagma „conform fişei fiscale". De asemenea, i s-a solicitat să explice de ce în evidenţa Oficiului Registrului Comerţului (RECOM) încă mai figura, la 8 decembrie 2010, ca director al filialei Mureş a Asirom Vienna Insurance Group. A refuzat. A făcut-o abia după apariţia articolului mai sus-amintit,  precizând că nu mai îndeplineşte această funcţie încă din 2008, transferând vina asupra RECOM.

Cu toate acestea, Angela Toncescu, în precizarea făcută pentru „Adevărul", nu a făcut nicio referire la veniturile sale salariale nedeclarate timp de cinci ani. Domnia Sa profită însă de ocazie pentru a insinua că este victima unor jocuri de interese. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite