Angela Similea, dupa 35 de ani

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Angela Similea este o vedeta adevarata care urca pe o scena ca sa faca publicul fericit, sa-i cante cu drag, din suflet, si sa-i creeze, fie doar si pentru cateva momente, o stare de armonie

Angela Similea este o vedeta adevarata care urca pe o scena ca sa faca publicul fericit, sa-i cante cu drag, din suflet, si sa-i creeze, fie doar si pentru cateva momente, o stare de armonie interioara. Recitalul Angelei de miercuri seara, din Plaza Romania, a fost dovada clara ca, pentru un artist iubit, scurgerea timpului nu are mare insemnatate. La 35 de ani de la debut, acelasi succes, aceeasi gramada ca la rugby pentru autografe, acelasi entuziasm al publicului, aceeasi mare de flori pe scena si in culise. Lansarea noului album al solistei, intitulat "Lumea mea", a fost pretextul sub care prietenii, colegii, admiratorii si angelistii cu "acte in regula" din fan-club au ocupat orice bucatica de spatiu din care se putea urmari show-ul. "Inarmata" cu microfon, Crina Matei, amfitrioana serii, s-a plimbat dintr-un colt in altul al salii improvizate la parterul Plaza Romania si nu le-a dat spectatorilor, categoria VIP, nici o sansa: au avut sau nu chef, a fost musai sa vorbeasca! De acest tratament a avut parte si Victor Surdu, care a fost luat aproape pe sus si dus spre scena. Episodul i-a satisfacut din cale-afara pe spectatorii mai rar plimbati pe la mondenitati care, astfel, au avut ocazia de a-l vedea live pe sotul Angelei Similea si de a-l cataloga drept "barbat bine". Evenimentul lansarii a reusit performanta de a aduna la un loc o multime de figuri celebre. In primul rand s-a aflat Mirabela Dauer, imbracata sport, fara fard, fara fite. Pe langa ea au plecat, au venit, s-au mai foit prin mall Carmen Trandafir, Madalina Manole, Oana Sarbu, Silvia Dumitrescu, Daniela Gyorfy. Mihai Constantinescu si Adrian Enache s-au plasat bine, langa Marius Teicu, Jolt Kerestely si Viorel Gavrila. Discutii profesionale... Scriitorul Radu F. Alexandru si Sorin Dimitriu ar putea fi considerati reprezentanti ai vietii politice, dar ei s-au aflat in public ca prieteni ai familiei Similea-Surdu. In aceeasi categorie intra Peter Imre, insotit, in prezent, de Diana Lascarescu, Horia Moculescu, Victor Socaciu, Petre Geambasu, dar si Sanda si Octavian Cepraga, parintii celebrei Kitty de la TVR. Pana a inceput spectacolul, ei s-au intretinut, cu hohote de ras, cu Gabriela Vranceanu-Firea, de la Antena 1, a carei fire... este mai nastrusnica decat lasa ea sa se vada la televizor, cu cifre si calcule. Surprizele serii au venit din partea invitatilor. Care au ales sa onoreze show-ul Angelei Similea, indiferent de optiunile lor de viata sociala, din ultima vreme. Cine a zis ca Elena Carstea a disparut din zona mondena? Ei bine, prezenta ei la recitalul de miercuri seara, e drept, undeva mai retrasa decat restul lumii, a dat peste cap teoriile legate de lehamitea care a facut-o sa se retraga. Si Gabriel Dorobantu s-a aratat, timid, ca de obicei... "Dirijorul" intregului eveniment a fost Ovidiu Komornyik, care i-a compus Angelei cinci piese, a cantat in duet cu ea si a carui casa de productie a scos albumul "Lumea mea".

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite